Nu e glumă! Un ieșean a sunat la 112 de peste 30.000 de ori în câteva luni!

Dimensiune font:

| 03-04-2025 12:49

* în perioada 1 ianuarie 2024 – 1 martie 2025, peste 131.500 de apeluri la 112 preluate la nivelul județului Iași au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut farse, au adresat injurii sau nu au comunicat nicio urgență operatorilor, iar alte 120.224 de apeluri la 112 au fost efectuate din greșeală * aceste conversații au irosit 471 de ore din timpul ce se putea aloca celor care au avut cu adevărat nevoie de ajutorul Serviciului de urgență în situații critice

De la începutul anului trecut și până la finalul lui februarie 2025, la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență 112 Iași au fost preluate 562.807 apeluri, dintre care 380.853 au reprezentat urgențe.

Conform datelor transmise de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), la solicitarea cotidianului Evenimentul, diferența de 181.954 au fost apeluri care nu au necesitat intervenția agențiilor Ambulanță, Poliție, ISU-SMURD, Jandarmerie sau Salvamont, reprezentând peste 32,33% dintre situații. Cele mai multe urgențe înregistrate la 112, în perioada menționată, la nivelul județului Iași, au fost apeluri transferate către Serviciul de Ambulanță Județean Iași – 49,57%.

„În perioada 01.01.2024 – 28.02.2025, peste 131.599 de apeluri la 112 preluate la nivelul județului Iași au fost abuzive, fiind efectuate de persoane care au făcut farse, au adresat injurii sau nu au comunicat nicio urgență operatorilor, iar alte 120.224 de apeluri la 112 au fost efectuate din greșeală. Aceste conversații au irosit 471 de ore din timpul ce se putea aloca celor care au avut cu adevărat nevoie de ajutorul Serviciului de urgență în situații critice”, au precizat reprezentanții STS.

Conform informațiilor STS, o persoană din Iași a apelat în mod abuziv numărul 112 de peste 30 mii de ori în perioada 1 ianuarie 2024 – 28 februarie, ceea ce înseamnă o medie zilnică de aproximativ 71 de apeluri.

Potrivit legislației, Serviciul de Telecomunicații Speciale sesizează cazurile de persoane care apelează abuziv 112 către Poliția Română, în vederea identificării și sancționării acestora. „Este esențială apelarea cu responsabilitate a numărului 112 doar în situații de urgență. Apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără a avea o urgență ori pentru a aduce injurii operatorilor, constituie abuz și se sancționează, dar cel mai important, poate costa viața unei persoane care are nevoie de ajutor specializat. Totodată, vă comunicăm că responsabilitățile operatorilor STS constau în preluarea apelurilor, identificarea urgențelor și a tipurilor acestora, achiziționarea datelor referitoare la identificarea apelantului și a adresei urgenței și transferul acestora către dispeceratele de urgență în vederea alocării resurselor de intervenție. Astfel, datele referitoare la coordonarea și desfășurarea intervențiilor sunt cunoscute de către agențiile specializate alertate, care pot confirma sau infirma situațiile de urgență sesizate”, susțin cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale.

La nivel național, în anul 2024, numărul apelurilor non-urgente a scăzut cu aproape un milion, comparativ cu anii anteriori.

Cetățenii cei mai responsabili, care au sunat la 112 în anul 2024, sunt din Cluj (70,32% apeluri urgente), București – Ilfov (69,09%), Bihor (68,91%) și Timiș (68,24%).

La polul opus, județele unde apelurile care nu sunt de competența Serviciului 112 reprezintă mai bine de jumătate din numărul total sunt Gorj (56,26% apeluri non-urgente), Covasna (54,71%), Mureș (52,33%) și Mehedinți (51,06%).

Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. O nouă contravenţie, în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 4.000 de lei la 8.000 de lei.

Daniel BACIU

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:01

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
Comuna Timisesti, judetul Neamt  vinde prin licitatie publica terenuri: 2.340 mp. intravilanul  satului Dumbrava. 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, cu sediul in sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt, telefon 0233/787.050, fax 0233/787.050, e-mail: timisesti@ nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata totala de 2.340 mp, avand carte funciara 52140 si numar cadastral 52140, identificat astfel: teren situat in intravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 512 mp si teren situat in extravilanul satului Dumbrava, comuna Timisesti, Str. Fdt. Garii nr. 1, in suprafata de 1.828 mp, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 12/11.03.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 07.04.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 15.04.2025, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Neamtului nr. 83, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 16.04.2025, ora 11.00, la sediul Caminului Cultural Timisesti, comuna Timisesti, sat Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de Contencios Administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/219.493, fax 0233/210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.03.2025.
Bio sau doar scump? Ce mâncăm cu adevărat când cumpărăm „de la țărani” în Iași
05/04/2025 11:15

Ne hrănim cu speranta că mancarea venită „de la tară” e curată, naturală, neprocesată. Ne păcălim cu mirosul rosiilor din copilărie, dar realitatea e alta. Într-un oras sufocat de po ...

  Noul teren de joacă. De la șotron la realitate virtuală
05/04/2025 10:18

Pe străzile Iasului, intre blocurile comuniste si cafenelele cu prize USB, joaca trăieste o dublă viată. E cand cu cretă pe asfalt, cand cu ochelari VR. E nostalgia sotronului si adrenalina unui escape ...

 „Metoda G” – O premieră tulburătoare la Ateneul Național din Iași: Teatru, tehnologie și limitele umanității
05/04/2025 09:46

Într-o lume tot mai grăbită, unde algoritmii par să decidă cine suntem si ce merităm, teatrul indrăzneste să ne pună fată in fată cu noi insine. Pe 10 aprilie 2025, Ateneul National din Iasi pro ...

Vaccinul HPV, o protecție pe viață
05/04/2025 09:03

Într-o societate in care preventia poate face diferenta intre viată si moarte, educatia medicală si accesul la informatii corecte devin piloni esentiali ai sănătătii publice. În acest context, ...

PNRR: Municipiul Bârlad anunţă finalizarea lucrărilor de construire la proiectul “Creșterea eficienței energetice a Şcolii Gimnaziale Episcop Iacov Antonovici”
05/04/2025 09:00

  “PNRR : Fonduri pentru Romania modernă şi reformată!” Anunt finalizare implementare proiect  Cresterea eficientei energetice a Şcolii Gimnaziale Episcop Iacov Antonovici &nbs ...

„Nu e o tragedie, e o renaștere”
05/04/2025 08:36

Cand a aflat că fiica ei are sindrom Down, Mioara Iordachi a primit două maini de ajutor: una din familie si alta de la Fundatia „Star of Hope”. De atunci, a transformat durerea in fortă, frica i ...

Euroinvent 2025 transformă Iașul în capitala europeană a invențiilor și cercetării
05/04/2025 08:30

În luna mai, orasul Iasi devine din nou un pol european al cercetării, creativitătii si inovării. Zeci de institutii de cercetare din tară si din lume se pregătesc intens pentru participarea la EUROI ...

„Tramvaiul Responsabilității” pornește din nou la drum pentru cățeii fără stăpân
05/04/2025 07:00

  Sambătă, 5 aprilie 2025, orasul Iasi devine din nou gazda unei initiative care aduce impreună generozitatea, grija fată de animale si implicarea comunitătii. Aflat la a doua editie, proiectul ...

Un bătrân de 91 de ani din Vaslui l-a atacat pe primar cu un cuțit. De la ce a pornit conflictul
04/04/2025 17:28

Un bărbat de 91 de ani din judetul Vaslui a atacat primarul comunei Dănesti in timpul unei dispute aprinse despre un teren. Functionarii primăriei au intervenit la timp, evitand o tragedie. Incidentul s-a p ...

Captură la frontiera Stânca: Șofer român prins cu peste 95 kg de freon transportat ilegal
04/04/2025 17:13

Un bărbat de 39 de ani, cetătean roman, a fost depistat de politistii de frontieră in timp ce incerca să introducă ilegal in Romania aproximativ 95,2 kg de freon Incidentul a avut loc miercuri, 3 aprilie, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei