Cât de multe biserici a ridicat Ștefan cel Mare? Adevărul din spatele legendelor
Dimensiune font:
Ștefan cel Mare, cunoscut și sub numele de Ștefan al III-lea al Moldovei, a avut cea mai lungă domnie din epoca medievală, de 47 de ani, și a rămas în istorie nu doar pentru luptele purtate, ci și pentru numărul impresionant de biserici pe care le-a ctitorit.
Biserica Ortodoxă Română îl consideră sfânt și ocrotitor al Moldovei, fiind venerator pentru jertfa și devotamentul său față de religie și țară. De-a lungul domniei sale, voievodul a ridicat lăcașuri de cult în semn de mulțumire pentru victoriile obținute și pentru a cinsti pe cei care au căzut în lupte.
Cât de multe biserici a ridicat Ștefan cel Mare
Legenda spune că Ștefan cel Mare a ctitorit câte o biserică pentru fiecare bătălie câștigată. Totuși, istoricul exact al numărului de biserici ridicate nu este cunoscut cu certitudine. Mulți cercetători nu pot stabili clar câte bătălii a purtat domnitorul, iar detaliile legate de construcțiile sale s-au pierdut în decursul secolelor.
Cu toate acestea, există dovezi istorice, inclusiv inscripții în piatră și picturi care atestă faptul că Ștefan cel Mare a ctitorit cel puțin 26 de biserici și mănăstiri, majoritatea fiind construite în memoria celor căzuți în luptele sale.
Pe lângă cele 26 de biserici confirmate, specialiștii susțin că Ștefan cel Mare i-ar putea fi atribuite încă alte 10 lăcașuri de cult. Însă, pentru acestea nu există dovezi clare care să ateste implicarea directă a voievodului.
Dacă aceste biserici ar fi incluse, numărul total al lăcașurilor de cult ridicate de Ștefan cel Mare ar ajunge la 36, coincizând cu numărul războaielor purtate de marele voievod.
Adevărul din spatele legendelor
Ștefan cel Mare a rămas în istorie și ca un mare apărător al creștinătății, iar jertfa sa în numele acesteia a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Română. Pentru meritele sale, a fost canonizat pe 20 iunie 1992, purtând numele de „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
Canonizarea a avut la bază scrierile medievale care îl descriau pe Ștefan cel Mare drept un om mare și sfânt, cinstit și bun, lăudat pentru iscusința sa în lupte și pentru devotamentul față de țară și religie. Astfel, el este considerat un sfânt protector al Moldovei, iar amintirea sa rămâne vie în inima poporului român.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau