Noile nave militare ale Țărilor de Jos vor fi făcute la Galați. Mii de români lucrează la șantierul naval unde vor fi realizate
Dimensiune font:
Noile nave militare ale Țărilor de Jos, cu care acestea își regândesc strategia de apărare maritimă, vor fi realizate în România.
Șantierul naval Damen de la Galați va realiza noile nave militare prin care Marina Regală Olandeză vrea să le utilizeze ca ajutoare pentru fregatele sale de apărare aeriană.
„Aceste nave sunt necesare pentru a proteja mai bine Țările de Jos și aliații în cazul unei amenințări”, a spus secretarul de stat olandez pentru Apărare, Gijs Tuinman, pe X. El a descris cele două nave care vor fi realizate în România drept „truse de scule plutitoare” pentru nava principală.
„Navele sunt capabile să transporte o mulțime de echipamente, cum ar fi putere de foc suplimentară și rachete antiaeriene cu rază lungă”, a mai zis Gijs Tuinman.
Noile ambarcațiuni realizate la Galați vor avea o lungime de aproximativ 53 de metri și o latime de 9,8 metri, un deplasament de 550 de tone și un echipaj de doar opt marinari, potrivit Ministerului Apărării. Comparativ, fregatele olandeze din clasa De Zeven Provinciën au lungimi de 144 de metri și un deplasament de peste 6.000 de tone.
Șantierul Naval Damen Galați este unul dintre cele mai importante șantiere navale din România, situat pe malul Dunării, în orașul Galați. Fondat în 1893, șantierul are o tradiție îndelungată în construcția și repararea navelor. În 1999, șantierul a fost preluat de grupul olandez Damen Shipyards, devenind parte a unei rețele internaționale de șantiere navale.
La Damen Galați s-a realizat de-a lungul anilor o gamă variată de nave, inclusiv nave militare, nave de patrulare, remorchere, feriboturi și nave offshore. Printre proiectele notabile se numără construcția de nave pentru forțele navale din diferite țări și colaborări internaționale în domeniul construcțiilor navale.
Șantierul dispune de facilități moderne și utilizează tehnologii avansate pentru a asigura standarde ridicate de calitate și eficiență în producție. De asemenea, contribuie semnificativ la economia locală, oferind locuri de muncă pentru mii de angajați și sprijinind dezvoltarea comunității din Galați. La Damen Galați lucrează aproximativ 2.000 de oameni, iar alți 1.000 sunt angajați la subcontractori, potrivit informațiilor furnizate de companie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau