Referendumul, turul doi și America: Năstase îi trage preșul de sub picioare lui Băsescu
Dimensiune font:
Fostul premier Adrian Năstase revine în atenția publică cu o postare tranșantă, în care comentează declarațiile recente ale lui Traian Băsescu privind riscul ca SUA să nu recunoască rezultatul viitoarelor alegeri din România.
Adrian Năstase sugerează că astfel de afirmații sunt lipsite de fundament juridic și reamintește episoade controversate din trecutul recent al democrației românești.
„Băsescu ne-a anunțat că este posibil ca Licuriciul cel Mare să nu recunoască rezultatul viitoarelor alegeri prezidențiale din România.
E adevărat, în relațiile internaționale, există instituția recunoașterii statelor și, în anumite cazuri, și cea a recunoașterii guvernelor. Nu cred că există instituția recunoașterii președinților dar, este adevărat, Statele Unite, atunci când nu au fost de acord cu alegerea anumitor președinți, și-au exprimat poziția foarte clar, uneori chiar în forme militare – vezi Guatemala, Iran, etc. Au existat si diferite tipuri de ingerințe pentru alegerile din Italia în perioada de după Al doilea război mondial sau în Ucraina în bătăliile „Maidanului”. E adevărat, americanii nu s-au amestecat in alegerile din România de după Război, respectând intelegerile de la Yalta, cu sovieticii
Nu știu ce reacție vor avea liderii americani actuali în ceea ce privește alegerile viitoare din România.
Eu cred că ei sunt mai curând interesați ca viitorii conducători ai țărilor membre UE să nu le facă probleme în noua strategie a lor de apropiere de Rusia și de reorientare către zona Pacificului. De aceea, probabil că vor fi interesați mai curând de eventualele alegeri din Ucraina și de poziționarea liderilor din Franța, Germania și Marea Britanie ca spectatori în noua strategie americană.
Antidotul pentru o eventuală supărare a americanilor există. În Ucraina pare că soluția ar fi semnarea Acordului privind pământurile și metalele rare.
În ceea ce privește decizia recentă a Curții Constituționale, anularea alegerilor (pe care le consider nefericite) și cerința „Turul doi înapoi”, eu aș merge ceva mai mult în trecut, la cauze, și as cere „Turul doi înapoi la alegerile din 2004″ in urma acuzatiilor de fraudare cu softul, formulate de Băsescu – ceea ce s-a dovedit a fi o mare minciună.
Iar dacă discutăm despre felul în care a intervenit acum Curtea Constituțională, eu cred că ar trebui să ne amintim și să cerem, de asemenea, „Referendumul înapoi”, deoarece, în 2012, referendumul de demitere a lui Băsescu a fost anulat de Curtea Constituțională printr-o așa zisa anexă apărută peste noapte.
Nu-mi aduc aminte prea bine cum au reacționat atunci liderii americani la această încălcare brutală a democrației. Poate vă amintiți voi”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.
La acel moment, departamentul de Stat al SUA (prin purtătorii de cuvânt și poziții oficiale) a susținut instituțiile democratice din România. Au transmis îngrijorări privind presiunile politice asupra CCR și alte instituții.
Material de Anca Murgoci m.dcnews.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau