USV Iași va primi peste 2,3 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației și Cercetării

Dimensiune font:

| 15-04-2025 10:41

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a câștigat finanțarea pentru toate cele opt proiecte depuse la competiția FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) 2025, organizată de către Ministerul Educației și Cercetării prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS). Proiectele depuse de echipele USV Iași au obținut punctaje bune, fapt ce a determinat situarea USV Iași pe primul loc în clasamentul universităților de profil din România, cu suma aprobată de 2.307.000 lei, echivalentul a 85,44% din suma totală solicitată, reprezentând procentul din finanțarea suplimentară.  La nivel național, pentru fiecare dintre cele opt domenii, au fost depuse peste 350 de proiecte. La nivel local, USV Iași se află printre cele patru instituții de învățământ superior care au primit finanțare pentru toate proiectele depuse, alături de Universitatea „Al. I. Cuza”, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. 

Competiția de proiecte finanțate din FDI 2025, destinată universităților de stat, a început în luna februarie. Sumele ce pot fi obținute de o universitate pentru fiecare proiect se situează între 200 mii lei și 600 mii lei, în funcție de domeniu.

Scopul principal al competiției FDI este acela de a susține proiectele de dezvoltare instituțională în vederea îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior, cele opt domenii de finanțare fiind:

§ Domeniul 1: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;

§ Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;

§ Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților;

§ Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;

§ Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;

§ Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități;

§ Domeniul 7: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră;

§ Domeniul 8: susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional.

 Rezultatele pot fi consultate pe site-ul CNCFIS:

https://www.cnfis.ro/wp-content/uploads/2025/04/FDI2025-rezultate-preliminare.pdf

  

Departamentul de Promovare – Comunicare

USV Iași, 15.04.2025

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:23

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Parcul Dendrologic al Domeniului Styrcea - un model de intervenție restaurativă horti-peisageră
28/04/2025 11:21

 Studenti ai USV Iasi, de la peisagistică, invitati să revigoreze parcul dendrologic Styrcea din Văleni Baronul Michael de Styrcea, in parteneriat cu o renumită peisagistă din Marea Britanie,& ...

Elevii se reîntorc la școală
28/04/2025 07:45

Preşcolarii şi elevii se intorc de luni, 28 aprilie 2025, la ore pentru ultimul modul al acestui an şcolar. În prima săptămană vor invăţa insă doar trei zile, pentru că joi, 1 mai şi vineri, 2 ...

Profesorii vor fi plătiți în funcție de performanță
27/04/2025 14:44

Ministrul Educatiei, Daniel David, pregăteste pentru luna viitoare un raport amplu de evaluare a situatiei din invătămant, in care va include si o propunere privind modul de salarizare a profesorilor pe crit ...

A doua ediție a conferinței internaționale Viitorul producției agroalimentare -  Soluții agricole inteligente în contextul schimbărilor climatice
25/04/2025 13:29

 Proiectele si solutiile smart ale viitorului agriculturii sunt prezentate la Iasi, pe 29 aprilie, de către experti din Regatul Tărilor de Jos si din Romania. Consulatul Regatului Tărilor de Jos de l ...

Bacalaureat 2025. Sesiune specială pentru olimpicii și sportivii de performanță
23/04/2025 13:17

Ministerul Educatiei a anuntat organizarea unei sesiuni speciale a examenului de Bacalaureat dedicată elevilor din clasa a XII-a care urmează să participe la competitii internationale - fie ele academice, ...

Copiii și inteligența artificială: Revoluția începe de la grădiniță. Cum crește o nouă generație cu AI
23/04/2025 06:11

Un reportaj The Guardian, bazat pe mărturii ale părintilor si profesorilor din intreaga lume, evidentiază modul in care adultii aleg să introducă inteligenta artificială in viata copiilor – fie ca instr ...

Realitatea dură din universități. Situațiile uluitoare relatate de un profesor din Capitală: Se strâng în jurul telefonului și chicotesc în timp ce predai
23/04/2025 06:06

După ce o profesoară din Germania a declarat, intr-un interviu acordat publicatiei Frankfurter Allgemeine Zeitung, că multi dintre studenti nu au ce căuta pe băncile facultătii, pentru că nu sunt in star ...

Interzicerea telefoanelor mobile în școli ar putea reduce bullyingul
22/04/2025 15:32

Începand cu septembrie 2025, Franta va pune in aplicare o interdictie fermă privind utilizarea telefoanelor mobile in toate scolile gimnaziale, vizand elevii cu varste intre 11 si 15 ani. Dispozitivele v ...

Administrația Trump a intensificat revocarea vizelor de student, provocând întoarcerea forțată a multor studenți internaționali și generând teamă în comunitatea academică
20/04/2025 20:54

 Viza de student a fost considerată un "bilet de aur" pentru a studia in SUA, dar sub administratia Trump, procesul de revocare a acestor vize s-a accelerat, afectand sute de studenti internatio ...

Bacalaureatul din China
20/04/2025 19:12

 ”Bacalaureatul din China, „cel mai inspăimantător examen al maturitătii" din lume.  Copiatul este pedepsit cu pană la 7 ani de inchisoare! Elevii, verificati cu drone si prin s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei