O româncă a câștigat UN MILION DE DOLARI – Află cum!
Dimensiune font:
Vrei să fii milionar, dar nu știi de unde să începi? Simțul comun îți spune că trebuie să începi să economisești și să reduci din cheltuielile existente? Te gândești tot mai serios să faci investiții la Bursă sau să joci la loto? Antreprenorii de succes îți recomandă să... nu! A deveni milionar nu este deloc imposibil, iar visul american este, din ce în ce mai des, întâlnit și în România. Cu dedicare și cu răbdare, a ajunge milionar devine foarte realizabil. O videochatistă a atins această performanță și ne povestește care a fost cea mai grea parte, dar și care a fost senimentul reușitei.
O videochatistă din București câștigă peste 30.000$ lunar
Din ce în ce mai cunoscută, meseria de model de videochat transforma visele în realitate. Deși pare un job extrem de simplu, lucrurile nu stau deloc așa. Andreea, o videochatistă de la cel mai cunoscut studio de videochat din București ne povestește cum este jobul ei și cum este ca, la 30 de ani, să câștigi 30.000$ în fiecare lună.
„În prima zi am câștigat 27$. Am sărit de bucurie la finalul programului, pentru că mi-am dat seama că se pot câștiga mulți bani din jobul ăsta, lucru pe care nu îl credeam atunci când m-am angajat. Doar un an mai târziu, ajunsesem să câștig 10.000$ în fiecare lună. Dar în anul ăla... am învățat mult, am stat online și câte 16 ore pe zi, am investit în haine, în cărți de dezvoltare personală, în cursuri de engleză și germană. Simplu nu este, deși poate părea așa din exterior. Este un job și despre răbdare, pentru că nu te angajezi și faci din prima zi o mie de dolari.”, ne spune Andreea, o videochatistă recunoscută în lumea internațională pentru senzualitatea din fața camerei web.
30.000$ lunar, în plină pandemie și plin colaps economic
Iar dacă vă întrebați cum merge treaba în plină pandemie, aflați că „de la foarte bine în sus”. Încasările studioului la care videochatista Andreea lucrază s-au dublat, iar încasările celor mai muncitoare dintre modelele care colaborează cu acest studio s-au dublat, sau poate chiar și triplat, în unele cazuri. Și cum altfel, din moment ce toată planeta este ținuită, în aceste luni, în case.
„Da, cred că suntem printre foarte puținele domenii care nu au avut de suferit, de când cu apariția pandemiei în România. Noi ne desfășurăm în continuare activitatea, la fel ca până acum. Și, pentru că oamenii stau în case, evident, traficul a crescut”, adaugă Andreea, videochatista care în nici trei ani a reușit să strângă un milion de dolari din videochat.
Dar Andreea nu se va opri aici. Vrea să mai facă videochat încă 3 ani, timp în care să își consolideze afacerea care, acum, îi merge ca pe roate. Este vorba despre dezvoltare imobiliară în București și împrejurimi.
Pe Andreea o găsiți și o puteți cunoaște la Charm Studio, dar și alte modele de videochat care sunt pe cale să atingă pragul de un milion de dolari. Dintre cele 60 de modele de videochat cu care Charm Studio colaborează, 23 câștigă, periodic (o dată la două săptămâni) peste 10.000$. Așadar, Charm Studio, studioul situat lângă Baroul București este considerat o pepinieră de top modele, în branșa videochatului din București.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau