Osemintele unor soldați din Primul Război Mondial, găsite într-o pădure din Bacău. Au fost descoperite de un detectorist

Dimensiune font:

| 08-04-2024 18:25

Detectoristul Vasile Boboc din Bacău a descoperit, din întâmplare, osemintele a trei ostași ruși și a unui austro-ungar, care au căzut în luptele din Primul Război Mondial, în pădurile comunei Dofteana (Bacău).

Băcăuanul Vasile Boboc, căutător al obiectelor metalice, a găsit până acum osemintele a peste 60 de soldați, dați dispăruți în urmă cu mai bine de un secol.

Descoperirea făcută de Vasile Boboc a avut loc într-o zonă montană, la 12 kilometri distanță de satul Hăghiac, la cota 637, în zona cunoscută sub numele de Poiana Clejei, la poalele muntelui Șandru.

Apartenența osemintelor a fost stabilită după muniție și nasturii de la hainele militare găsite la fata locului.

„Detectoristul a sunat la 112, iar în zonă s-au prezentat organele competente pentru a ridica muniția și osemintele. În zona comunei Dofteana, în perioada Primului Război Mondial, s-au dat lupte crâncene între armatele rusă, germană și austro-ungară, iar în urma acestor conflicte s-au găsit multă muniție și obiecte militare, dar și schelete ale soldaților din acea perioadă. Artefactele au fost predate organelor competente, pe bază de proces verbal. În zona este marcat un traseu turistic Dofteana-Slănic Moldova“, a precizat Petru Done, jurnalist și secretar al Cultului Eroilor Bacău.

Vasile Boboc este unul dintre cei mai prolifici detectoriști de metale din țară și colaborează cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, dar și cu Jandarmeria Română. Obiectele descoperite de el au fost expuse la sediul MAI din București.

„Descoperirea senzațională de acum aruncă o nouă lumină asupra istoriei noastre și ne aduce aminte de sacrificiile și tragediile trăite de oamenii care au luptat în războaiele trecute. Colaboratori mei sunt muzeograful Alin Radu și profesorul, doctor în istorie, Laurențiu Ciuriș”, afirmă Vasile Boboc.

La 4 decembrie 2022, același detectorist a găsit 11 schelete ale unor soldați români din Regimentul 80 Infanterie.

Odată cu ele au fost găsite obiecte personale și armele folosite de aceștia în luptă. Pe linia frontului din județul Bacău, în anii 1916-1917, și-au pierdut viața peste 100.000 de soldați români, ruși, austrieci, maghiari și germani.

În județ sunt mai multe cimitire internaționale ale eroilor, unde sunt îngropate osemintele a zeci de mii de oameni.

Nu gasesc

Vasile Boboc a gasit osemintele a 60 de ostasi. Foto: Vasile Boboc

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:53

Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
Comuna Mogosesti-Siret, teren in suprafata totala de 15.400,00 mp 1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Mogosesti-Siret, cu sediul in sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi, telefon/fax 0332/407.398, e-mail: primaria@ mogosesti siret.ro, cod fiscal 4541343. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -teren in suprafata totala de 15.400,00 mp si 5 constructii in suprafata totala de 4.015,16 mp, identificate astfel: C1 grajd, in suprafata de 794,03 mp; C2 grajd, in suprafata de 1.009,07 mp; C3 grajd, in suprafata de 745,61 mp; C6 fanar, in suprafata de 727,03 mp; C7 fanar, in suprafata de 739,42 mp, nr.cadastral 60896, situate in sat Mogosesti-Siret, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principesa Maria nr. 68, judetul Iasi, apartinand domeniului privat al Comunei Mogosesti-Siret, conform caietului de sarcini, H.C.L. Mogosesti-Siret nr. 13/30.03.2023 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Comunei Mogosesti-Siret. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Secretariatul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 1.000 Lei/exemplar, ce se achita in contul RO75TREZ4072 1340250XXXXX, deschis la Trezoreria Pascani, cod fiscal 4541343. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 10.02.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariatul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: un exemplar in original sau in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 10.02.2025, ora 12.00, la sediul Comunei Mogosesti-Siret, sat Muncelu de Sus, comuna Mogosesti-Siret, Str. Principala nr. 16, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, cod postal 700398, telefon/fax 0332/403.642, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.01.2025.
Comuna Mosna, judetul Iasi, concesioneaza spatiu destinat activitatii de cabinet medical veterinar 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Mosna, cu sediul in comuna Mosna, sat Mosna, Str. Sfintii Voievozi nr. 70, judetul Iasi, telefon/fax 0232/292.600, e-mail: contact@primariemosna.ro, cod fiscal 4540429. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Spatiul in suprafata de 43,90 mp, apartinand domeniului public al Comunei Mosna, inscris in Cartea funciara Mosna 61145, nr. cadastral 61145-C1, situat in imobilul Dispensar uman, intravilan, comuna Mosna, sat Mosna, Str. Fundatura nr. 7, judetul Iasi, destinat activitatii de cabinet medical veterinar si farmacie veterinara, conform O.U.G. 57/03.07.2019 si H.C.L. Mosna nr. 09/16.01.2025. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: Prin solicitare scrisa la sediul Comunei Mosna. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Achizitii publice, Comuna Mosna, comuna Mosna, sat Mosna, Str. Sfintii Voievozi nr. 70, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar si se achita la Casieria Comunei Mosna. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.02.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 07.03.2025, ora 12.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Mosna, comuna Mosna, sat Mosna, Str. Sfintii Voievozi nr. 70, judetul Iasi -Compartimentul Secretariat. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 14.03.2025, ora 09.00, in Sala Mare din cadrul Comunei Mosna, comuna Mosna, sat Mosna, Str. Sfintii Voievozi nr. 70, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Iasi -Sectia a II-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal, municipiul Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-civ2 @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 20.01.2025.
Aeroporturile din Moldova asigură peste 13 la sută din traficul aerian național
21/01/2025 18:28

* prin Aeroportul International din Iasi au trecut, anul trecut, 2,197 milioane pasageri, cifră cu care s-a consolidat pe pozitia a treia la nivel national * aeroporturile din Suceva si Bacău ocupă pozitiile ...

Poluarea declanșează alarma!
21/01/2025 18:27

* la inceputul săptămanii, indicele general de calitate a aerului a fost de la „Rău” la „Foarte rău” in toate statiile de monitorizare * este de asteptat ca fenomenul să se mentină ...

Încă 114 ieșeni spitalizați, cu gripă!
21/01/2025 18:23

* in săptămana 13 – 19 ianuarie au fost raportate 411 internări, reprezentand 5,92 % din numărul total de cazuri, cu 36 mai multe fată de saptămana antrerioară * IACRS (infectii virale ale căilor ...

Municipalitatea aşteaptă propunerile cetăţenilor privind cheltuirea bugetului
21/01/2025 18:21

Începand din aceste zile, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la centrele de cartier sunt impărţite două mii de chestionare prin intermediul cărora şefii municipalităţii vor să afle cu ...

Miroslava, comună sau oraș?
21/01/2025 18:20

Este intrebarea la care sunt invitati să răspundă cetătenii comunei in perioada următoare. Primăria vrea sa afle părerea cetătenilor cu privire la o schimbare de rang pentru comuna Miroslava, mai ales c ...

„Ordonanța trenuleț” nu va opri proiectele Iașului
21/01/2025 18:19

* primarul Mihai Chirica sustine că zece dintre proiectele mari ale Iasului vor fi implementate, in ciuda austeritătii bugetare * este vorba de Spitalul Regional de Urgenţă, Sala Polivalentă „Regina ...

Iașul, orașul iubirilor neîmplinite?
21/01/2025 17:54

Istoria iubirii dintre Mihai Eminescu si Veronica Micle străbate generatiile ca un simbol incontestabil al pasiunii dublate de suferintă. Cunoscut pentru poeziile sale tulburătoare, Eminescu si-a găsit insp ...

Copil sechestrat și bătut de tatăl vitreg, la Răducăneni
21/01/2025 17:26

Ca socant in comuna Răducăneni din judetul Iasi. Cadrele didactice de la scoala din localitate au sunat la Telefonul copilului, la numărul 119, după ce un elev de 12 ani a venit la scoală cu răni grave la ...

2024, un an de excepție pentru Palatul Culturii
21/01/2025 16:19

  Pe parcursul anului 2024, Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi a organizat peste 200 de evenimente culturale, prilejuind intalnirea cu un public numeros si, totodată, stabilind premisel ...

Luceafărul, prin telescop
21/01/2025 14:46

Teatrul Luceafărul Iasi, institutie de spectacole care aniversează 75 de ani de existentă, a pus la cale o nouă intalnire care să concentreze atentia generală asupra performantelor sale si a directiilor a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei