Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

ciocan  codul-penal-18330160

Dimensiune font:

| 18-04-2024 12:49

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menite să stimuleze capacitatea de angajare a tinerilor.


Conform unui comunicat al Parchetului European, percheziţiile au loc la locuinţele unui funcţionar public, trei foşti funcţionari publici şi ale altor şase persoane suspectate de implicare în activitatea infracţională, în sediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani şi la sediul celor cinci organizaţii care au primit granturile.

Douăzeci de persoane, atât suspecţi, cât şi martori, vor fi duse la sediul unităţii de poliţie pentru audieri.

Potrivit anchetei, în perioada 2018 - 2021, suspecţii au obţinut mai multe granturi legate de proiecte care ar fi urmat să sprijine tinerii să-şi sporească posibilităţile de angajare, să-şi facă stagii de practică sau cursuri care să-i ajute să acceseze piaţa muncii. Granturile au fost toate finanţate din Fondul Social European (FSE), iar suma totală obţinută a fost de 160 000 de euro.

Se presupune că suspecţii au depus documente cu date incorecte la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Botoşani pentru a fi eligibili pentru granturi. Se presupune că oficialii agenţiei de ocupare a forţei de muncă au ajutat organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în sectorul formării profesionale să completeze cererile pentru granturi şi, în final, să beneficieze de ele.

Conform probelor, proiectele nu au fost realizate şi nu s-au desfăşurat training-urile pentru stimularea capacităţii de angajare a tinerilor.

La percheziţii participă zeci de poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organziate Suceava şi Jandarmeria Română - Inspectoratul de Jandarmerie Judeţean Botoşani (Inspectoratul Judetean de Jandarmi Botoşani).

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene, responsabil de investigarea, urmărirea penală şi judecarea infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Majorat cu final tragic: un tânăr de 18 ani a fost ucis, după mai multe glume cu un alt băiat
16/11/2024 17:19

Un tanăr de 18 ani a murit, in noaptea de vineri spre sambătă, după ce a fost injunghiat in zona toracică de un alt tanăr cu care a avut o altercaţie. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organ ...

Învață-mă să folosesc telefonul mobil!
16/11/2024 14:52

O campanie de alfabetizare si incluziune digitală derulată de Biblioteca Judeteană „Gh. Asachi” Iasi cu sprijinul voluntarilor Vino cu device-ul personal (telefon sau tabletă) la sediul Bibliot ...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii
16/11/2024 14:50

Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, prin Sectia Mediere culturală, Proiecte, Marketing si cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al Moldovei, desfăsoară un nou atelier in perioada 20 noi ...

Dublă lansare de carte la Palatul Culturii
16/11/2024 14:48

  Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează vineri, 22 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Palatul Culturii, in sala „Henri Coandă”, evenimentul de dublă lansare ...

Primarul municipiului Iaşi avertizează că şcolile din oraş vor fi închise, iar circulaţia maşinilor va fi limitată, dacă vor fi căderi abundente de zăpadă
15/11/2024 20:28

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, susţine că, in cazul unor căderi masive de zăpadă in municipiu in această iarnă, nu vor fi repetate greşelile din trecut, ci se vor inchide şcolile şi ...

”Războiul pomilor de Crăciun”: Municipiul Suceava egalează recordul Brașovului / În Moldova va fi adus un molid de  29 de metri de la Ocolul Silvic Breaza
15/11/2024 12:51

Un molid, cu o inăltime de 29 de metri va ajunge la Suceava pentru a infrumuseta municipiul cu ocazia Crăciunului. Un brad cu aceeasi inăltime a fost anuntat si in Brasov, iar oficialii de aici anuntau că e ...

Încă o amânare în procesul fostului șef al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu
15/11/2024 12:09

Magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au amanat vineri decizia privind o eventuală intoarcere la DNA a dosarului in care Dumitru Buzatu este acuzat de luare de mită. Un nou termen de judecată a ...

Iașul va avea, la SRU, un centru pentru tratarea marilor arşi
15/11/2024 08:59

* Centrul pentru tratarea marilor arşi şi a pacienţilor cu diferite grade de arsuri va fi dotat cu aparatură medicală de ultimă generatie, bloc operator şi toate spaţiile suport şi auxiliare necesare * ...

Primăria va monta și decora 22 de brazi mari în tot orașul
15/11/2024 08:56

* aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă va avea loc duminică, 1 decembrie, in jurul orei 17, in zona bradului de pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in fata sediului Prim ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2024 08:00

* pentru creştinii ortodocsi astăzi incepe Postul Crăciunului sau Postul Naşterii Mantuitorului, perioadă care se va incheia pe 24 decembrie * cele 40 de zile de post sunt mai usor de tinut fiindcă aproap ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei