Percheziții în Iași și București într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 27 de milioane de dolari
Dimensiune font:
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au făcut percheziții în București și Iași, într-un dosar de evaziune fiscală. Reprezentanții unei firme au omis înregistrarea unor venituri de 27 de milioane de dolari pentru a nu plăti taxele și impozitele, în intervalul 2018-2020.
Comunicatul integral
La această oră polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pun în aplicare 5 mandate de percheziție în municipiul București și județul Iași.
Activitățiile se desfășoară într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de evaziune fiscală.
Din cercetările efectuate până în prezent, rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada 2018-2020, reprezentanții unei societăți comerciale au omis înregistrarea veniturilor de peste 27.000.000 USD realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau