Peste 6.500 de copii din mediul rural, evaluați la stomatolog
Dimensiune font:
Peste 6.500 de copii din mediul rural din județul Iași au fost evaluați de specialiști din punct de vedere al sănătății orale în cadrul proiectului „Evaluarea și promovarea sănătății orale la copiii cu vârsta între 6 și 14 ani din mediul rural” desfășurat de către Direcția de sănătate Publică (DSP) în parteneriat cu universitatea de Medicină și Farmcie „Grigore T. Popa” și Universitatea „Apollonia”. „Datorită eforturilor specialiștilor celor două instituții de învățământ superior am reușit să evaluăm sănătatea oro-dentară și să oferim informații valoroase despre igiena orală și alimentația sănătoasă unui număr impresionant de copii din mediul rural din județul Iași. Este vorba despre 6.530 de copii, elevi în cadrul celor aproximativ 300 de unități de învățământ din județul Iași”, au declarat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, care au precizat că, până în prezent, proiectul a fost implementat cu succes în 19 din cele 93 de comune ale județului Iași. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau