Pompierii ajung tot mai greu la incendii
Dimensiune font:
* în mediul urban, pompierii ajung, în medie, în 5 minute şi 58 de secunde (cu 23 de secunde mai târziu decât în 2018), iar în mediul rural timpul mediu de răspuns a crescut de la 19’23’’ în 2018, la 22’54’’ în 2019 * anul trecut, numărul intervenţiilor a crescut cu 16% faţă de 2018, ajungând la 14.919, ceea ce reprezintă o medie zilnică de 41 intervenţii
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă reuneşte servicii în domeniile prevenirii, stingerii incendiilor, protecţie civilă, SMURD şi structuri suport, iar pentru conducerea, coordonarea şi executarea misiunilor de intervenţie, are în subordine un dispecerat comun ISU – SMURD - SAJ, patru subunităţi dispuse în municipiile Iaşi, Paşcani şi oraşul Târgu Frumos, precum şi trei puncte de lucru în localităţile Hârlău, Podu Iloaiei şi Răducăneni. În anul 2019, Inspectoratul, precum şi serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru gestionarea unui număr de 14.919 situaţii de urgenţă. Faţă de anul precedent, anul trecut numărul intervenţiilor a crescut cu 16%, de la 12.906 intervenţii în 2018, la 14.919 intervenţii în anul 2019, iar pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 12.238 persoane (126 la incendii şi 12.112 SMURD). Media zilnică a intervenţiilor a fost 41. „Din totalul incendiilor produse în anul 2019 în zona de competenţă a Inspectoratului, 63% (373 incendii) au fost produse la gospodăriile cetăţenilor, din care 208 la locuinţe. În ceea ce priveşte numărul victimelor înregistrate în urma producerii incendiilor, anul trecut au fost înregistrate 62 victime, din care 17 decedaţi şi 45 răniţi, cu 121% mai multe decât în anul 2018”, se arată în raportul de activitate al ISU pe anul 2019.
Timpul mediu de răspuns la intervenţiile pentru stingere a crescut cu 2 minute şi 30 de secunde, de la 13’33’’ în 2018, la 16’03’’ în 2019 (timpul mediu de răspuns pentru mediul urban a crescut de la 5’35’’ la 5’58’’, iar timpul mediu de răspuns pentru mediul rural a crescut de la 19’23’’ în 2018, la 22’54’’ în 2019). O creştere a fost înregistrată şi de echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului 2 Iaşi care a executat un număr de 240 misiuni pirotehnice: 233 misiuni pirotehnice de asanare, fiind ridicate şi depozitate în vederea distrugerii: 396 de proiectile, 78 de grenade, bombe şi mine 395, alte muniţii 3.294.
A crescut şi numărul de sancţiuni aplicate
Un alt compartiment din cadrul ISU este cel care verifică obiectivele care au sau nu autorizaţie de securitate la incendiu. În anul 2019 au fost aplicate 3.485 sancţiuni contravenţionale, în creştere cu 7,23% comparativ cu anul 2018, când au fost aplicate un număr de 3.233 sancţiuni. Cuantumul total al amenzilor aplicate în 2019 a fost de 2.657.201 lei.
În anul 2019 au fost aplicate un număr de 2.686 avertismente, ceea ce reprezintă o creştere cu 9,08% comparativ cu anul 2018 când au fost aplicate 2.442. Anul trecut au fost aplicate 799 amenzi contravenţionale, în creştere cu 1% comparativ cu 791 amenzi aplicate în anul 2018. „Pe timpul controalelor de prevenire au fost identificate un număr de 214 obiective puse în funcţiune fără autorizaţie de securitate la incendiu. În anul 2019 au fost analizate un număr de 1.938 de documentaţii de avizare/autorizare din punct de vedere al securităţii la incendiu şi protecţie civilă, în scădere cu 1,22 % faţă de anul 2018 când au fost analizate 1.962 documentaţii”, au mai transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
Pe linia informării preventive au fost executate 1.609 activităţi, la 672 de operatori economici, 852 de instituţii şi 85 la localităţi, fiind instruiţi cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă un număr de 10.877 de persoane din cadrul operatoriilor economici, 9.385 de persoane din cadrul instituţiilor publice şi 3.914 de persoane din structura unităţilor administrative. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau