Povestea fratelui Andrei, actorul din Botoşani care a devenit călugăr

”Eu sunt Andrei Ciopec, fost actor”, aşa s-a prezentat călugărul născut în Botoşani care vieţuieşte astăzi în Sihăstria Putnei. Un interviu acordat de fostul actor publicaţiei Lumea credinţei scoate la iveală, încă o dată, lupta, strădania şi, pe alocuri, jertfa unui tânăr care, în glorie artistică fiind, a ales calea cea mai grea către Dumnezeu: călugăria.

”A fost ca o eliberare şi, cu adevărat, ca o pregătire pentru moarte, căci nădăjduiam ca plecarea să coincidă cu moartea omului vechi. Nădăjduiam la ceea ce nu s-a întâmplat încă, pentru că plecarea însăşi nu a putut constitui subit moartea omului vechi, ci doar începutul morţii omului vechi. Şi sunt la un început de drum destul de sinuos, destul de dificil, să zic aşa…”, mărturiseşte Fratele Andrei.

Recunoaşte că e un drum foarte lung şi că are foarte mult de lucru. Plecarea din lume nu a fost o alegere de moment, ci una îndelung măsurată. Fratele Andrei spune că a mers în mănăstire decis să rămână acolo definitiv, în ciuda momentelor de îndoială care l-au străbătut adesea.

”Cu ajutorul Domnului şi al Maicii Sale, da! Deşi au fost şi sunt lungi, scurte, intense, mai puţin intense momente de îndoială. Dar asta nu înseamnă că în clipa de faţă nu m-am hotărât categoric pentru acest drum. Apar tot felul de lucruri care încearcă să mă scoată de pe traiectoria mea, care ţin doar de mine, nu sunt exterioare, căci cele exterioare sunt doar… Adică m-aş minţi că ar fi din exterior lucruri care să mă scoată de pe drum: ele sunt dinlăuntru. Cât despre acele lucruri lăsate în urmă, ele erau cărţi, haine, încălţăminte”, spune Fratele Andrei.

Înainte de a porni în munţi, în căutarea păcii mănăstireşti, le-a lăsat prietenilor toate cele lumeşti. Chiar şi chitara. Câinele a ajuns, şi el, la un alt stăpân. ”Aţi plâns în mănăstire?”, vine întrebarea dificilă pentru orice bărbat.

”Foarte mult! Şi chiar părintele Hrisostom mi-a spus odată: Ăsta este paradoxul mănăstirii: vezi bărbaţi plângând şi vezi femei tăind lemne cu toporul la mănăstirile de maici. De ce? Pentru că societatea nu-ţi dă voie să te dezvolţi în direcţia în care ai vrea şi aşa ajungem că ne punem atâtea măşti ca să fim la unison cu ceea ce ni se cere, adică omul perfect, bărbatul perfect, femeia perfectă. Ne tot modelăm trupul, ne tot modelăm mintea, de tot modelăm felul de a merge, de a vorbi, de a gândi. În fond, lumea mare s-a transformat într-un mare showbiz, un mare platou de filmare în care fiecare încearcă să aibă un rol cât mai vizibil”, mărturiseşte fostul actor.