Povestea timpului, spusă la Festivalul Străzii Lăpușneanu. Comori vechi, nostalgii și distracții noi

 * pe strada Lăpușneanu, timpul păre să se topească într-o dulce melancolie, ca o frunză de castan care se desprinde încet sub briza blândă a toamnei * aerul poartă cu sine un parfum subtil de castane coapte și lemn vechi, iar pavajul, martor tăcut al unor vremuri trecute, pare să fie scena unui spectacol în care prezentul și trecutul dansează împreună în pași eleganți * imaginea fostei Ulițe Sârbești fascinează mereu, iar în zile de sărbătoare își recapătă freamătul de odinioară

La finele săptămânii, Festivalul Străzii Lăpușneanu a adus laolaltă colecționari cu mâinile fine și visători cu ochii strălucind de nostalgie, fiecare purtând cu sine fragmente din epoci apuse. Pe mese, insignele vechi străluceau palid în lumina caldă a după-amiezii. Fiecare insignă era ca o foaie de toamnă gravată cu amintiri, purtând poveștile unor oameni și momente uitate. Colecționarul le prezenta cu delicatețea unui bijutier, iar trecătorii ascultau fascinați povestiri despre revoluții tăcute și triumfuri trecătoare. „Fiecare insignă poartă în ea ceva din sufletul unei generații. Am sute, le-am adunat din peste 15 țări, în mulți ani”, a murmurat el, ca și cum s-a temut că vocea sa ar putea tulbura vraja unor timpuri pierdute.

Ceva mai departe, sub un baldachin de umbre tremurate, o colecție de monede vechi strălucea în tonuri de bronz și argint. Monede din imperii apuse, inscripționate cu chipuri regale și simboluri de putere, păreau să își spună poveștile lor. Fiecare dintre ele fusese, la un moment dat, mângâiată de mâinile cuiva care visase la o lume mai bună, mai dreaptă. „Aceste monede nu sunt doar bani. Sunt speranțe îngropate în metal, vise care au trecut dintr-o mână în alta, precum frunzele prin vântul de toamnă”, am aflat de la un alt colecționar, care își rostea poveștile cu o voce învăluită în reverie.

Cochetării din alte vremuri

Într-un colț mai retras, umbrelele din dantelă și lavalierele delicate așteptau aliniate pe o masă îmbrăcată în catifea, ca niște ecouri ale unor baluri demult apuse. Pălăriile din fetru, cu boruri largi și panglici mătăsoase, păreau că abia așteaptă să fie purtate din nou pe aleile parcurilor de odinioară, într-o toamnă aurie, cu plimbări leneșe sub castanii bătrâni. „Fiecare pălărie are propria ei poveste. Într-o vreme, pălăriile erau declarații de personalitate. Acum, ele sunt ecouri ale unei alte epoci, unde eleganța era firescul fiecărei zile. La fel și bijuteriile cu perle”, a oftat o doamnă, netezind cu gesturi delicate borul unui exemplar din lână.

Lângă ele, ceasurile vechi și orologiile prăfuite stăteau ca niște bijuterii atemporale, măsurând parcă altfel trecerea timpului. Pendulele se mișcau încet, de parcă ar fi numărat nu doar ore, ci amintiri, emoții, destine. Un colecționar a ridicat un ceas de buzunar, șoptind cu o reverență aproape religioasă: „Timpul e trecător, dar aceste ceasuri au păstrat ceva din eternitatea fiecărei secunde”.

Ceva mai încolo, vizavi cu fostul cinema Tineretului, cărțile vechi, cu coperți din piele uzată și pagini îngălbenite, emanau un miros inconfundabil de hârtie veche și toamnă târzie. Gramofonul, cu clopotul său din alamă patinată, cânta încet o melodie de demult, o romanță pe care, cândva, cineva a dansat sub luminile blânde ale felinarelor. „Aceste obiecte nu sunt doar relicve. Sunt portaluri către alte timpuri, către vise care nu au apus niciodată cu adevărat”, a explicat nepotului un bunic care și-a căutat mult timp cuvintele. Cum să poată pricepe un puști fascinat de Harry Potter lumea trecutelor domnițe și a cavalerilor ambiționați de dueluri? Mult mai interesante i s-au părut atelierele de face painting și spectacolele de pe cele două scene amplasate în mijlocul fostei Ulițe Sârbești, așa cum i se spunea odată Străzii Lăpușneanu.

Telefoanele vechi, unele cu disc, altele cu fire răsucite, evocau primele convorbiri lungi și sincere dintre cei care își legau destinele prin câteva cuvinte la distanță. Tinerii le priveau curioși, ca pe niște obiecte de muzeu, atenția lor fiind către afișele care au anunțat concerte și alte distracții. Cei mai în vârstă zâmbeau nostalgic, amintindu-și de primele emoții trăite la auzul unui sunet clar din celălalt capăt al firului care anunțau plimbări liniștite pe lună plină, preschimbate astăzi în agitații nocturne și distracții zgomotoase.

Festivalul Străzii Lăpușneanu, în această toamnă parfumată de castane și nostalgii, a fost mai mult decât o simplă expoziție. A fost o călătorie într-o lume în care visurile apuse coexistă cu ambițiile moderne, o reîntoarcere la o eleganță pierdută, dar niciodată uitată. Aici, fiecare obiect, fiecare poveste șoptită printre foșnetele blânde ale frunzelor, a adus un strop din eternitatea unui trecut care continuă să trăiască prin mâinile celor care îl prețuiesc.

Maura ANGHEL

Strada Lăpușneanu din Iași, cunoscută odinioară sub numele de Ulița Sârbească, este o fereastră către trecut, o bucată de istorie urbană care păstrează în pietrele sale ecouri ale vremurilor apuse. Cu un aer nostalgic, această arteră pitorească din centrul vechi al orașului își primește trecătorii cu povești din alte vremuri, amestecate cu spiritul contemporan.

Denumirea de „Ulița Sârbească” vine din perioada în care strada găzduia negustori și meșteșugari sârbi, care au adus aici obiceiurile și tradițiile lor. De-a lungul timpului, acest loc a devenit un centru comercial vibrant, dar și un spațiu al schimburilor culturale. Astăzi, respiră un farmec aparte dat de anticariate, cafenele cochete și galerii de artă care dau o notă boemă. Este locul unde trecutul și prezentul se întâlnesc într-o armonie subtilă, în care timpul parcă a încetinit ritmul. Pășind pe pavajul ei, te simți tras într-o epocă de demult, când boierii se plimbau pe această uliță îngustă, discutând despre ultimele știri din oraș sau despre comerțul care înflorea.

În fiecare toamnă, strada capătă un parfum special, cu frunze ruginii care dansează ușor în aer, evocând un trecut plin de rafinament. Festivaluri culturale readuc la viață pasiunea pentru vechi, pentru frumos, pentru detalii care construiesc o atmosferă de basm.

Strada Lăpușneanu nu este doar o destinație turistică, ci un loc viu, unde fiecare colț te invită să redescoperi povestea Iașului. Fosta Uliță Sârbească își păstrează misterul și eleganța, rămânând un simbol al continuității, al memoriei și al trecutului transformat în artă.