Premiu important câștigat în Italia de artiștii Corului de Copii al Iașului
Dimensiune font:
Premiu important câștigat în Italia de artiștii Corului de Copii al Iașului
Corul de Copii al Municipiului Iași a participat la prestigiosul Festival „We Are Singing Rome, desfășurat în capitala Italiei în perioada 5-7 iulie 2024. Evenimentul a fost posibil datorită sprijinului generos oferit de Ateneul Național din Iași, prin managerii Andrei Apreotesei, Gheorghiță Rusu-Persic și Theodor Cristofor, precum și de Primăria Iași, reprezentată de primarul Mihai Chirica. De asemenea, părinții celor 35 de copii participanți au contribuit suplimentar la acoperirea costurilor, demonstrând astfel dedicarea și susținerea lor pentru această inițiativă culturală.
Festivalul a reunit opt coruri din șase țări - Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Letonia și Portugalia. „Adolescenții din Corul de Copii al Municipiului au fost adevărați ambasadori ai orașului nostru și ai României, transmițând prin cântul lor esența muzicii românești și evidențiind valorile educației și culturii ieșene”, a spus dirijorul Raluca Zaharia..
Pe parcursul festivalului, corul ieșean a susținut două concerte impresionante, prezentând un repertoriu divers care a inclus atât piese de muzică românească, cât și muzică sacră. Concertele au avut loc în locații prestigioase, precum Biserica Sfânta Maria din Piața Campitelli și Teatrul Marcellus din Roma. „Toți cei prezenți, de la organizatori și participanți la publicul numeros, au fost impresionați de talentul și dedicarea corului nostru. Valorile artistice și culturale ieșene au fost astfel descoperite și apreciate la nivel internațional”, a continuat Raluca Zaharia.
În urma acestor trei zile pline de voie bună, muzică, zâmbete și îmbrățișări, Corul de Copii al Municipiului Iași s-a întors acasă cu Placheta de Cristal, o recunoaștere pe deplin meritată pentru talentul și efortul depus de tinerii artiști.
Participarea la Festivalul We Are Singing Rome a fost o oportunitate extraordinară pentru corul ieșean de a-și promova cultura și tradițiile pe plan internațional, de a crea legături culturale și de a împărtăși bucuria muzicii cu oameni din întreaga lume. Această experiență va rămâne cu siguranță în memoria tuturor participanților și va continua să inspire noi generații de muzicieni și iubitori ai artei. „Mai mult, am primit invitații de a participa și la competiții din Letonia, Bulgaria și Ungaria”, a zâmbit Raluca Zaharia.
Muzica corală poate avea un impact profund asupra dezvoltării cognitive și emoționale a copiilor, contribuind la îmbunătățirea memoriei, a abilităților de comunicare și la creșterea empatiei. Aceasta este doar una dintre multele modalități prin care artele pot îmbogăți viețile copiilor și tinerilor, ca și artiști, dar și pe cele ale adulților, ca public admirativ.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau