Scandal în fața unei școli din Suceava. Doi tați s-au luat la bătaie în timp ce își așteptau copiii să iasă de la ore
Dimensiune font:
Doi bărbați din județul Suceava care veniseră să-și ia copiii de la școală s-au luat la bătaie în fața celor mici și a altor părinți.
În cele din urmă, un martor i-a despărțit, dar imaginile scandalului au ajuns deja pe internet și fac obiectul unei anchete.
Conflictul s-a iscat în fața școlii din comuna Botoșana, acolo unde cei doi bărbați își așteptau în mașini copiii, colegi în aceeași clasă.
Potrivit martorilor, după un schimb de replici cei doi au ieșit din mașini și s-au luat la bătaie pe stradă, de față cu localnicii și copiii. Un pompier care se afla în zonă a intervenit și i-a oprit.
Potrivit primarului din localitate, cearta ar fi pornit de la o discuție despre învățătoarea copiilor lor, care a venit de puțin timp la catedră, după decesul unui cadru didactic.
Unul dintre bărbați a criticat felul în care noul dascăl se ocupa de elevi, iar celălalt i-ar fi luat apărarea.
Imaginile filmate de un localnic au ajuns pe o rețea de socializare, iar polițiștii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violențe.
Deocamdată niciunul dintre bărbați nu a depus plângere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau