Scumpirea apei cu 50% bagă dihonia în administrația băcăuană

2apabc

Dimensiune font:

| 31-05-2021 09:56

PSD acuză primarul USR-ist al Bacăului că scumpește apa fără acordul instituției de reglementare din domeniu, considerând măsura ca „discreționară, de natură a împovăra contribuabili” * primarul susține că măririle de tarife au fost girate chiar de PSD, atunci când a fost semnat contractul de finanțare cu AM POIM

 

În calitatea sa de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău - ADIB, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a ținut să-și exprime nemulțumirea față de tot mai desele „informații incorecte vehiculate în spațiul public de diverse persoane, făcân unele precizări. Planul tarifar privind prețul apei, cuprins în aplicația de finanțare POIM nu prevede scumpirea apei cu cel puțin 50% în termeni reali, așa cum intenționează să facă primarul Viziteu prin așa-zisul audit de eficientizare a activității Companiei Regionale de Apă Bacău. De altfel, Planul tarifar menționat a fost aprobat deja de către Consiliul Local Bacău, la inițiativa primarului, încă din noiembrie 2020, prin HCL nr. 244/10.11.2020. Aceeași aprobare a fost realizată, în cadrul consiliilor locale, de către toate cele 41 de UAT-uri care beneficiază de investiții în apă/canalizare prin aplicația POIM”, a precizat Ivancea.

Acesta susține că, independent de planul tarifar aprobat de către CL Bacău în data de 10 noiembrie 2020, primarul Bacăului a contractat în mod direct un așa-zis „audit” de presupusă eficientizare a operatorului de utilități CRAB care prevede, între altele, scumpirea prețului apei cu minim 50% peste planul tarifar aprobat anul trecut. Subliniem că inițiativa de majorare cu minim 50% a prețului apei nu are avizul ANRSC (instituția de reglementare în domeniu) și nici girul membrilor asociați în cadrul ADIB, fiind doar o măsură discreționară de natură a împovăra contribuabilii din Bacău cu o creștere nejustificată a tarifului la apă. Mai mult, prin același așa-zis audit se urmărește concedierea lucrătorilor din cadrul operatorului CRAB, sub pretextul restructurării, și externalizarea către agenți economici privați a unor activități derulate în prezent de personalul propriul al companiei. De asemenea, auditul recomandă fuziunea imediată a CRAB cu un alt operator din Moldova care să preia, astfel, controlul companiei, a mai spus președintele Consiliului Județean Bacău.

La rândul său, primarul Lucian Daniel Viziteu a declrat că „minciunile propagate de PSD sunt demontate chiar din interiorul PSD. „Realitatea este următoarea: auditul asupra eficienței CRAB este făcut de o companie lider în domeniu, care deja lucrează de mulți ani cu CRAB. Planul de mărire a tarifelor de apă au fost aprobat de ADIB (sub conducerea PSD) când a fost semnat contractul de finanțare cu AM POIM. Deci, chiar PSD a girat aceste măriri și acum propagă minciuni cum că eu aș avea vreo legătura cu asta. PSD încearcă sa justifice o falsă capitalizare cu scopul de a prelua controlul total asupra CRAB, prin Consiliul Județean. Asta nu se va întâmpla, a spus primarul Viziteu. Mihai VANCEA

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, cod postal 707485, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote@yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Iazu Nou, Str. Tineretului, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 1 -suprafata de 2.020 mp, numar cadastral 61658, Cartea Funciara 61658; Lotul 2 -suprafata de 1.797 mp, numar cadastral 61655, Cartea Funciara 61655; Lotul 3 -suprafata de 1.364 mp, numar cadastral 61659, Cartea Funciara 61659; Lotul 4 -suprafata de 1.496 mp, numar cadastral 61714, Cartea Funciara 61714; 1 lot de teren, amplasat in intravilanul satului Mitoc, Str. Arhimandrit Nectarie, F.N., ce apartine domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 5 -suprafata de 1.236 mp, numar cadastral 61754, Cartea Funciara 61754; 2 loturi de teren, amplasate in intravilanul satului Mitoc, Str. Scolii, F.N., ce apartin domeniului privat al Comunei Sipote, identificate astfel: Lotul 6 -suprafata de 1.342 mp, numar cadastral 61765, Cartea Funciara 61765; Lotul 7 -suprafata de 1.072 mp, numar cadastral 61747, Cartea Funciara 61747; conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 93/30.07.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Serviciul Administrare Patrimoniu, sau se poate consulta pe site-ul: www.primaria sipote.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Administrare Patrimoniu, din cadrul Comunei Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la Casieria institutiei sau cu ordin de plata in contul Comunei Sipote, RO95TREZ24A70 5000200130X, deschis la Trezoreria Municipiului Iasi, cod fiscal 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 16.10.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 12.00, Camin Cultural Sipote, cu sediul in comuna Sipote, Str. Luca Arbore nr. 151, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, cu sediul in oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau- reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: Teren in suprafata de 222 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, Str.Decebal, F.N., T 30, P 97, Punct Tarina, ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin C.F. nr. 73740 Negresti, nr.cadastral 73740, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 84/23.09.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Serviciul Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Orasul Negresti, Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 11.00, Orasul Negresti, orasul Negresti, Sala Mare, parter, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Orasul Negresti, cu sediul in orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.457.679, e-mail: inforpnegresti@gmail.com, cod fiscal 13407333. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Teren in suprafata de 100 mp, situat in intravilanul orasului Negresti, F.N., ce apartine domeniului privat al Orasului Negresti, judetul Vaslui, identificat prin Cartea Funciara nr. 73583 Negresti, nr. cadastral 73583, conform H.C.L. Orasul Negresti nr. 72/30.08.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019, privind Codul Administrativ, pentru realizarea unei constructii provizorii, in vederea desfasurarii de activitati comerciale. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei, Serviciul Juridic. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Serviciul Juridic din cadrul Orasului Negresti, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 Lei/exemplar, se achita cu numerar la Casieria Serviciului Impozite si Taxe Locale din cadrul Orasului Negresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 15.10.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 23.10.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Registratura, orasul Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 24.10.2024, ora 10.00, Orasul Negresti, Sala Mare, parter, Negresti, Str. N. Balcescu nr. 1, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235.311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.10.2024.
Arde fabrica de rulmenți de la Bîrlad. Pompierii încearcă să oprească flăcările
05/10/2024 18:19

 Un incendiu a izbucnit la fabrica de rulmenti de la Birlad.  Un incendiu puternic a cuprins sambătă o hală de productie din cadrul Întreprinderii de Rulmenti Barlad. La interventie au fos ...

Cutremur în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: Stareța Mănăstirii Voroneț și alți 5 șefi de mănăstiri au fost demiși
05/10/2024 11:37

Stareta Mănăstirii Voronet, stavrofora Gabriela Platon, a fost demisă din functie de Arhiepiscopia Sucevei si Rădăutilor, alături de conducătorii altor cinci mănăstiri din judet. În urma evaluă ...

Tânără de 18 ani, înjunghiată mortal în propria casă de un vecin care i-a cerut 'un foc'; bărbatul ar fi recidivist
05/10/2024 10:17

O tanără de 18 ani, din comuna băcăuană Scorteni, a murit la spital, după ce a fost adusă in stare critică. Fata fusese injunghiată in locuinta sa, de un vecin, care ii bătuse la usă pentru a-i cere ...

A fost prins autorul atacului armat de la banca din Iași
04/10/2024 17:11

Politistii au reusit, vineri, să-l prindă pe autorul care a incercat să jefuiască o unitate bancară din Iasi. La capturarea acestuia au participat ofiteri de la DOS si Unitatea Centrală de Analiză a Info ...

TEATRUL „LUCEAFĂRUL„ IAȘI, Programul FITPTI
04/10/2024 12:13

  Vineri, 4 octombrie  Orele 10-18 (Palatul Braunstein, Galeria Cupola): Expozitie foto-video SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI DE TEATRU (Asociatia culturală Vis-a-Vis Bucuresti ...

„Piese de excepție din epoca lui Vasile Lupu în colecțiile Muzeului de Istorie a Moldovei”
04/10/2024 10:34

O nouă micro-expozitie din seria „Piese de exceptie din colectiile Muzeului de Istorie a Moldovei” va fi accesibilă publicului la Palatul Culturii, in perioada 9 octombrie – 15 decembrie 2 ...

„Recitalul toamnei” la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu
04/10/2024 10:00

  Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Asociatia „Artwork Atelier” organizează sambătă, 12 octombrie 2024, incepand cu ora 13.00, in Salonul de Muzic ...

Iași, oraș al depresiei! Peste 5.000 de ieșeni au cerut sprijinul psihiatrilor, în câteva luni!
04/10/2024 09:08

De la an la an, tot mai multi ieseni ajung la Institutul de Psihiatrie „Socola”, din Iasi. Nu sunt neapărat mai bolnavi, dar nu se mai simt atat de rusinati de a recunoaste ca au o problemă si a c ...

Cel mai „titrat” infractor ieșean cere să i se taie din pedeapsă
04/10/2024 08:17

Alin Petrică Berbecaru (34 de ani), individul care tinde să aibă in palmares tot Codul Penal, tocmai primise o nouă condamnare, a cincea din ultimul deceniu. Putea fi şi a şasea, dar cei de la Kaufland au ...

50.000 de crizanteme vor împodobi orașul, de hram
04/10/2024 08:17

An de an, cei de la Servicii Publice din Iasi pregătesc in serele Primăriei zeci de mii de flori pentru perioada Sărbătorilor Iasului. Anul acesta, 50.000 de crizanteme din 25 de soiuri, in 10 culori, vor i ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei