Marea dezamăgire a lui Emeric Ienei, ajuns la 87 de ani: „Este supărat că nu i s-a acordat asta”
Dimensiune font:
În vârstă de 87 de ani, Emeric Ienei se confruntă cu anumite probleme de sănătate, iar în ultima perioadă a avut nevoie de ajutor pentru a se putea descurca.
Emeric Ienei, supărat că nu a primit rentă viageră din partea statului
Emeric Ienei este unul dintre cei mai importanți oameni din sport pe care i-a avut România. Cu toate acestea, fostul mare antrenor de fotbal nu a beneficiat de renta viageră, un bonus acordat foștilor mari sportivi ai țării din partea statului, datorită rezultatelor obținute de-a lungul carierei.
”Este bine, dar este supărat că nu i s-a acordat această rentă viageră. Se mișcă puțin cam greu, dar iese și pe afară. Are două doamne care au grijă de el”, a declarat Sandu Boc
Ce este renta viageră (legea 69/2000) – „Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră„.
Ienei, uitat la 38 de ani de la momentul Sevilla
În timp ce la Bucureşti, la Cercul Militar, foşti jucători şi membri ai staff-ului Stelei, generaţia 1986, s-au strâns pentru a sărbători 38 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, Emeric Ienei a fost uitat de apropiaţii din fotbal.
„Am vorbit acum câteva minute cu el, nu l-a sunat nimeni azi. Ştia ce zi este, că e 7 mai, că sărbătorim Steaua 1986, dar nu l-a sunat nimeni dintre foştii elevi, foştii colaboratori. Cel puţin, nu până la ora asta. Cine ştie… Poate n-au vrut să-l deranjeze.
Totuşi, a primit un telefon de la Bucureşti, poate de la clubul Steaua, nu pot preciza sigur, şi i s-a transmis că peste 2 ani, când vom sărbători 40 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor, se va organiza o festivitate la Casa Centrală a Armatei, când va fi invitat şi el. Emeric Ienei poate veni la Bucureşti, merge cu maşina, nu ar fi o problemă”, a declarat Sandu Boc
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau