Șefii de la Poliția Rutieră Botoșani, săltați de DNA
Dimensiune font:
Un ofiţer şi 15 agenţi de la Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani au fost ridicaţi şi conduşi la audieri la sediul Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Potrivit acestora, cercetările se desfăşoară într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, în perioada iunie – noiembrie 2020.
„La majoritatea dintre ei, este vorba de mita care se dă în trafic pentru nesancţionare, pentru aplicarea unor sancţiuni mai blânde’, au precizat sursele judiciare.
Suspecţilor urmează să li se aducă la cunoştinţă calitatea pe care o au în dosar, urmând ca ulterior procurorii să decidă dacă emit sau nu ordonanţe de reţinere pe numele acestora.
Procurorii DNA au efectuat, miercuri, 20 de percheziţii în judeţul Botoşani, dintre care una la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere şi 19 la locuinţele poliţiştilor de circulaţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau