Și-a ucis tatăl cu parul
Dimensiune font:
Un tânăr din Doroşcani riscă să îşi petreacă restul vieţii în spatele gratiilor. El şi-a ucis tatăl cu sânge rece, după o ceartă care a degenerat într-un adevărat masacru.
Medicii care au ajuns la faţa locului au descoperit un bărbat de 50 de ani, în stop cardio-respirator, în stare inconştientă, care era lovit şi avea mai multe răni la nivelul capului şi feţei şi gâtului. Lovitura fatală i-ar fost aplicată în ceafă, chiar de fiul său.
În ciuda eforturilor şi a manevrelor de resuscitare, bărbatul a fost declarat mort. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru omor. „În data de 10 iulie, în jurul orelor 20, a fost primit un apel prin 112 pentru un bărbat în vârstă de 50 de ani, din sat Doroşcani, comuna Podu Iloaiei, care a fost victima unei agresiuni fizice. La locul solicitării a fost dirijat echipajul EPA Podu Iloaei, care la locul intervenţiei a găsit pacientul inconştient, în stop cardio-respirator, cu traumatism cranio-cerebral sever. Ulterior, a fost dirijat echipajul SMURD-TIM care a preluat manevrele de resuscitare cardio-respiratorie. Pacientul nu a răspuns la manevrele echipajului medical. A fost declarat decesul. Pacientul a fost victima unei agresiuni fizice, fiul acestuia lovindu-l un corp contondent la nivelul extremităţii cefalice. Acesta prezenta fractură de baza de craniu, hematom retroauricular drept, hematom epicranian frontal, trahee deviată spre stânga. Poliţia a fost prezentă la locul solicitării”, a declarat prof. univ. dr Diana Cimpoeşu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau