Şoseaua Nicolina, cea mai periculoasă zonă din oraş
Dimensiune font:
Anul trecut, aici au avut loc 31 de accidente, fie că vorbim de neacordarea de prioritate la trecerile de pietoni sau de traversări neregulamentare * la aceste cazuri se adaugă cinci incidente în care refugiile staţiilor sau componente ale acestora au fost avariate de şoferii imprudenţi
Reprezentanţii APTA (Alianța pentru Promovarea Transportului Alternativ Iași) spun că din informațiile Poliției Rutiere Iași, la nivelul anului 2019, pe Șoseaua Nicolina s-au produs cele mai multe accidente în care au fost implicați pietonii, atât în traversări neregulamentare, cât și pe zebră. „În anul 2019, pe raza municipiului Iaşi, s-au produs 607 accidente rutiere soldate cu victime omeneşti, din care 97 au avut drept cauză principală traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni şi opt accidente în care pietonii se deplasau pe partea carosabilă”, spun oamenii legii.
Statistica întocmită după locul producerii accidentelor indică Şoseaua Nicolina drept cea mai periculoasă zonă (24 accidente), urmată de Şoseaua Păcurari (7 accidente), B-dul Carol I - 5 accidente, strada Cerna (4 accidente), Toma Cozma (3), strada Galata (3), strada Vasile Lupu (3).
Tot pe Şoseaua Nicolina au avut loc cele mai multe accidente care au avut drept cauză neacordarea priorităţii la trecerea pietonilor: 7. În topul Poliţiei Rutiere urmează strada Vasile Lupu (7), Şoseaua Păcurari (5), B-dul N. Iorga (5), B-dul Tudor Vladimirescu (5), Calea Chşinăului (5). În total, anul trceut, pe raza municipiului Iaşi s-au produs 105 accidente rutiere soldate cu victime omeneşti care au avut drept cauză neacordarea de prioritate.
Staţii poziţionate aiurea
Un alt lucru care confirmă faptul că pe Şoseaua Nicolina trebuie gândite alte măsuri în ceea ce priveşte siguranţa rutieră îl constituie accidentele petrecute în zona refugiilor de tramvai. În luna aprilie 2019 au avut loc două accidente în dreptul refugiilor din Rond Vechi CUG şi Biserica Înălţarea Domnului, în lunile mai şi iunie s-au înregistrat alte două incidente în prima locaţie, pentru ca în luna iulie 2019 copertinele staţiei de la Biserica Înălţarea Domnului, sens de mers spre Tehnopolis, să fie acroşate de autoutilare, în urma unei astfel de incident o femeie fiind rănită (27 iulie 2019). „Cei de la CTP Iaşi susţin că trendul anual este descrescător în ceea ce priveşte accidentele din dreptul refugiilor, dar aceeași Șosea Nicolina conduce într-un top al refugiilor avariate de mașini”, spun reprezentanţii APTA. Aceştia cred că prin interzicerea ocolirii refugiului prin stânga, prin prelungirea trecerilor de pietoni de la refugiile ce au trecere doar pe dreapta, prin crearea mai multor treceri de pietoni sau prin instalarea unor limitatoare de viteză înaintea, numărul accidentelor rutiere ar fi redus. Aceştia mai amintesc faptul că deși a fost vorba despre o bandă unică pentru transportul public, pe Nicolina mașinile pot ocoli refugiile prin stânga, pe linia de tramvai, iar limitarea la 30 km/h este rareori respectată. „O parte dintre refugii nu au trecere de pietoni decât pe dreapta, călătorii ce coboară fiind obligați să ocolească semnificativ”, mai spun cei de la APTA. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau