Tată a trei copii, salvat de nurochirurgii ieșeni, în prag de sărbători
Dimensiune font:
Un tânăr tată a trei copii, din orașul Târgu Neamț, a avut parte de un miracol în această perioadă de sărbători, după ce a fost diagnosticat cu o tumoare cerebrală de mari dimensiuni și a fost supus unei intervenții chirurgicale impresionante la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, din Iași.
Constantin Sofrone, de 46 de ani, a fost adus la spital cu dureri de cap insuportabile și stări de amețeală severe. După o serie de investigații, neurochirurgii au stabilit diagnosticul îngrijorător - o tumoare cerebrală de dimensiuni impresionante, care punea viața bărbatului în pericol. Cu toate acestea, în ciuda gravității situației, Constantin nu a pierdut niciodată speranța și s-a concentrat pe gândurile frumoase de a-și strânge copiii în brațe de sărbători. „Având dureri foarte mari de cap, amețeli, mă simțeam tot mai rău în ultimul timp și am decis să ajung aici. Durerile de cap sunt de ceva timp. Dar de două luni încoace am avut dureri mai mari, amețeli, tulburări de echilibru. Mă simțeam din ce în ce mai rău. Am ajuns și mi-au spus că e caz de intervenție chirurgicală, o tumoare la cap care ajunge la creier. Știam de la doamna doctor din Târgu Neamţ că aici îmi voi găsi salvarea. Mi-a fost un pic de frică, dar au trecut toate. După ce am ieșit din operație... nici nu-mi vevenea să cred că sunt operat. Am mers și la părintele aici în biserică. M-am spovedit, m-am împărtășit, totul. Întregii echipe, mii de mulțumiri”, a spus Constantin Sofrone, pacientul din Târgu Neamţ salvat de doctorii neurochirurgi din Iaşi.
Intervenția chirurgicală de urgență a fost un adevărat miracol, iar neurochirurgii au avut de înfruntat numeroase provocări. Cu toate acestea, eforturile lor au fost răsplătite, deoarece au reușit să extirpe tumoarea în întregime, fără complicații majore. „Un tânăr de 46 de ani s-a adresat clinicii noastre pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană, dureri de cap și vărsături. Ceea ce noi numim sindrom de lob frontal. Fiind mai confuz și agitat, s-au făcut investigații neuroimagistice la nivelul spitalului și s-a descoperit prezența unei tumori de mari dimensiuni, de aproximativ 8 cm diametru, localizată la nivelul lobului frontal pe partea dreaptă. S-a luat decizia intervenției chirurgicale, microchirurgicale, de această dată având în vedere dimensiunea tumorii”, a spus dr Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
După operație, Constantin și-a revenit surprinzător de repede, lăsându-i pe medici uimiți de determinarea și voința sa. Cu zâmbetul pe buze nu și-a pierdut speranţa că-și va putea strânge cei trei copii în brațe de sărbători. Şi aşa s-a şi întâmplat. Acum, Constantin începe procesul de recuperare. „Este o tumoră benignă din fericire pentru pacient, iar actul chirurgical în sine este considerat ca fiind curativ. S-a reușit o rezecție completă a acestei leziuni, o rezecție completă însemnând până și baza de inserție a tumorii. Este o tumoră benignă, din fericire pentru pacient, iar actul chirurgical în sine este considerat curativ. Din momentul de față, tânărul pacient este considerat vindecat”, a spus dr Eva.
„Provocarea majoră o reprezintă faptul că este un tânăr care trebuie să iasă de pe masa de operație fără niciun deficit, nici motor, nici psihic, iar asta înseamnă că modul în care scoți acea tumoră trebuie să fie cu niște gesturi de finețe, de disecție din creierul din jur, astfel încât să nu-i afectezi funcțiile” - dr Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
Pentru medicii de la Neurochirurgie operaţia a fost facilă pentru că au experiența dar şi tehnologia necesară pentru a face acest lucru. În alte spitale din ţară, însă, nu pot fi operate astfel de cazuri. „Nu este la îndemâna oricărei clinici să efectueze un astfel de tip de intervenție chirurgicală, deoarece volumul tumoral fiind foarte mare exista șansa de a apărea complicații majore în timpul intervenției chirurgicale. Lucru care nu s-a întâmplat, iar pacientul are o evoluție bună, s-a trezit imediat după operație și fără deficite motorii, cu reluarea inclusiv a funcțiilor fizice care au fost afectate tranzitoriu de această dată”, a spus dr Eva.
Chiar dacă neurochirurgii ieşeni spun că operaţia a fost relativ uşoară, nu au lipsit provocările. „Provocarea majoră o reprezintă faptul că este un tânăr care trebuie să iasă de pe masa de operație fără niciun deficit, nici motor, nici psihic, iar asta înseamnă că modul în care scoți acea tumoră trebuie să fie cu niște gesturi de finețe, de disecție din creierul din jur, astfel încât să nu-i afectezi funcțiile. Asta este cea mai mare provocare pe care o ai ca neurochirurg în sala de operație și, bineînțeles, să nu-i afectezi vasele importante. Ea era situată și era dezvoltată pe peretele unui vas important al creierului, care se numește sinus longitudinal anterior. Este o venă extrem de importantă, care dacă ar fi fost lezată putea să îi provoace daune majore. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă chiar dacă s-ar fi întâmplat, noi avem experiența necesară, putem reface structura anatomică normală a acestei structuri vasculare, fără ca pacientul să aibă deficite. Am avut câteva cazuri în care am avut aceste incidente și lucrurile s-au rezolvat foarte bine pentru pacient”, a spus dr Lucian Eva. Laura RADU, Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau