Tinerii din Hârlău își fac loc pe agenda administrației locale
Dimensiune font:
Un proiect derulat de către Fundația Corona le-a arătat tinerilor din Hârlău cum se pot implica activ în viața orașului lor. Este vorba despre „Agenda Comunității”, un proiect derulat în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Locală Ceplenița și finanțat din granturi norvegiene. În fapt, tinerii au învățat care este structura administrației locale, care este misiunea fiecărei persoane din acest aparat, ce ar trebui să facă, dar și cum pot trași la răspundere. Ei au mai aflat care le sunt obligațiile, dar și drepturile, unul fiind de a participa la luarea deciziilor locale și de a face propuneri pentru a îmbunătăți viața comunității. După cum ne-a spus mentorul lor, Paula Lorela Iancu, candru didactic la Liceul Tehnologic Hârlau, proiectul a fost primit cu interes, curiozitate și deschidere pentru o experiență nouă. „Autoritățile au fost un pic reticente la început, dar când au înțeles că nu au obligații ne-au ascultat propunerile. Copiii au fost foarte entuziasmați, s-au implicat”, am aflat de la prof. Iancu. Dovada implicării sunt și propunerile lor, cele mai interesante fiind legate de amenajarea unui teren de sport, deschiderea unui cabinet medical școlar și a unei cantine școlare sau chiar socială, amenajarea parcurilor din oraș. Ei ar mai vrea și amenajarea unei linii de transport în comun de la Gară până în centrul orașului. „Împreună au trăit și momente frumoase. Bucuria copiilor a fost imensă atunci când au aflat că se pot implica în viața comunității și pot face propuneri care să fie ascultate de autorități. Ce-i drept, au existat și momente dificile, unul fiind nefinalizarea amenajarii terenului de sport. Copiii au fost dezamăgiți că propunerile lor au fost ascultate, nu și rezolvate”, a continuat prof. Paula Lorela Iancu. Ca și experiență, proiectul a fost foarte interesant și le-a adus tinerilor informații utile, făcându-i să-și dorească pe viitor programe care să vină și cu investiții, măcar parțiale, pentru realizarea propunerilor avansate de ei. În acest mod, ar putea fi convinși că părerile lor contează, că pot fi implementate, nu doar ascultate, fie chiar și atent. Finalitatea trebuie să aibă o formă clară, palpabilă, nu doar pe hârtie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau