Tot mai multe locuri de muncă pentru absolvenţii de facultate, la Iași
Dimensiune font:
mai bine de o cincime din posturile vacante la nivel de judeţ sunt pentru cei cu studii superioare * aproximativ acelaşi procent şi în cazul necalificaţilor * în comerţ, HoReCa şi construcţii se simte deja adierea iernii * la nivel continental, veşti bune doar din Norvegia şi Malta
Se apropie iarna, s-au anunţat scumpiri atroce la energie, se tot vorbeşte de o nouă criză economică, piaţa muncii nu are cum să nu reacţioneze. Pentru angajatori, prudenţa e cuvântul de ordine, centralizatorul remis presei de către AJOFM Iaşi arată a treia scădere consecutivă a ofertei de lucru. În clipa de faţă, la nivelul judeţului, mai sunt doar 824 posturi vacante. Ca o comparaţie, la începutul lunii septembrie erau peste o mie.
Contracţia nu-i afectează deloc pe absolvenţii de facultate. Dimpotrivă, tot mai multe locuri de muncă pentru cei cu studii superioare. Mai bine de o cincime din posturile vacante li se adresează. Necesarul de personal ultracalificat a ajuns la 176. Se caută administrator bază de date, analist, asistent comercial, asistent manager, asistent logistică, cartograf, consilier cadastru, consilier juridic, referent/economist în economie generală, contabil, economist, expert achiziţii publice, geograf, inginer (CFDP, CCIA, construcţii hidrotehnice, de sistem în informatică, de sistem software, ecolog, energetică industrială, geograf, geodez, instalaţii pentru construcţii, mecanic, proiectant energetician, topograf, confecţii-tricotaje), inspector salarii, inspector/referent resurse umane, manager marketing, manager de proiect, manager tehnologia informaţiilor şi comunicaţii, medic veterinar, peisagist, programator, arhitect, specialist în domeniul proiectării asistate pe calculator, specialist marketing, specialist resurse umane, tehnician cadastru sau tehnician reţele de telecomunicaţii.
Aproximativ acelaşi procent şi în cazul necalificaţilor. Aceştia îşi pot găsi de muncă în confecţii, construcţii, HoReCa sau ca ambalator manual, femeie de serviciu, îngrijitor clădiri, lucrător pentru salubrizare căi publice ori manipulant de mărfuri.
Singurul domeniu de activitate în care se consemnează o creştere a necesarului de mână de lucru este industria (80/70). Aici sunt disponibile posturi de electrician de întreţinere şi reparaţii, lăcătuş construcţii metalice şi navale, lăcătuş mecanic, lăcătuş SDV, lăcătuş-montator, laminator de ţevi, maistru mecanic, operator CNC, strungar universal, sudor, vopsitor industrial. În rest, scăderi previzibile. Comerţ (28/30), HoReCa (69/73), construcţii (346/387) şi tot nimic în asigurări. Nimic nou în confecţii, agricultura a tras heblul, iar în sănătate mai sunt zece locuri de muncă dipsonibile. E vorba de infirmiere şi asistenţi medicali.
Maltezii angajează doar personal cu studii superioare
La nivel continental, numărul locurilor de muncă înregistrate pe platforma EURES e ceva mai mare decât în intervalul precedent (244/236). Veştile bune vin din Norvegia (63/59) şi Malta (9/5). Scandinavii au nevoie de croitori, electricieni, farmacişti, zidari, sticlari şi 40 muncitori în prelucrarea somonului. Maltezii angajează doar personal cu studii superioare. Sunt diponibile posturi de coordonator proiect de cercetare, dezvoltare şi inovare, director de studiu, ecotoxicolog acvatic, inginer hidraulic, inginer mecanic, IT-st şi proiectant CAD.
Nu mai sunt alte schimbări faţă de săptămânile trecute, pe platforma EURES mai apar Belgia (95), Finlanda (52), Polonia (15), Danemarca (5), Slovenia (3), Lituania (1) şi Spania (1). Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau