Trei basarabeni, condamnaţi în aceeaşi zi, pentru aceleaşi delicte
Dimensiune font:
* e vorba de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” * ei tranzitau România în drum spre Occident * au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au scăpat cu amânarea executării pedepselor
O suită de coincidenţe bizare a avut loc, la începutul acestei săptămâni, la Judecătoria Răducăneni. Trei basarabeni, fără vreo legătură unul cu altul, au fost condamnaţi pentru aceleaşi delicte: „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „ punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Primul, în ordinea numărului sentinţei, a fost Adrian I. (26 de ani) din Măcăreşti, care a fost oprit în seara de 24 septembrie 2020, pentru un control de rutină, de o patrulă a poliţiei de frontieră, în apropiere de Gorban. Tânărul se afla la volanul unui microbuz Mercedes Benz care tracta o remorcă plină cu bagaje. În microbuz se aflau şase călători, destinaţia fiind Germania. Basarabeanul a prezentat actele la control, convins fiind că nu-i nicio problemă. Au fost mai multe. Microbuzul avea o masă maximă autorizată de 3.500 kg, remorca de 750 kg, în total 4.250 kg. Pentu a putea conduce un asemenea ansamblu, şoferul trebuia să deţină permis de conducere categoria BE. Ori Adrian nu avea decât B şi B1. În plus, numerele remorcii erau expirate. A rămas pieton, n-a mai ajuns în Germania şi s-a ales cu dosar penal.
Situaţie asemănătoare în cazul lui Gheorghe T. (37 de ani) din Străşeni, Republica Moldova. În noaptea de 15 iunie, duba Mercedes Sprinter condusă de el a fost oprită de un echipaj al poliţiei de frontieră în apropiere de Osoi pentru că nu avea plăcuţele de înmatriculare. Îi fuseseră ridicate, cu câteva ore mai devreme, de cei de la Rutieră pe motiv de expirare a inspecţiei tehnice periodice. Bărbatul se întorcea în Irlanda, acolo unde lucrează de câţiva ani. A trebuie să găsească altă soluţie de deplasare. Şi să aştepte sentinţa pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
În fine, al treilea caz a fost cel al lui Mihail C. (43 de ani), care a fost oprit în trafic, o lună mai târziu, în apropiere de Osoi. La fel ca şi Gheorghe, se afla tot la volanul unei autoutilitare Mercedes Sprinter de culoare albă, care nu avea aplicate numere de înmatriculare. Şi nici n-avea certificatul de înmatriculare. Acestea îi fuseseră reţinute puţin mai devreme de poliţiştii din Podu Iloaiei pentru lipsa asigurării auto. Spre deosebire de precedentul caz, Mihail venea din Irlanda şi se îndrepta spre Basarabia natală pentru a-şi petrece concediul.
Fără a se cunoaşte unul cu altul, toţi trei au avut acelaşi comportament. Au semnat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi, ca atare, s-au ales doar cu condamnări cu amânare. Şase luni fiecare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau