Trei tineri din Piatra Neamț au fost arestați pentru trafic de droguri
Dimensiune font:
Cei 3 tineri din Piatra-Neamţ, acuzaţi de DIICOT de trafic de droguri, au fost arestaţi preventiv, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
"Persoanele în cauză au fost prezentate instanţei de judecată, faţă de acestea fiind dispusa măsura arestării preventive pentru 30 de zile", a precizat subinspectorul Ramona Ciofu.
Bărbaţii, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 ani, au înfiinţat o cultură de cannabis pe un teren viran din Piatra-Neamţ, iar în luna octombrie au recoltat drogurile şi le-au depozitat într-un imobil din localitatea Dobreni, cu scopul de a fi comercializate în judeţele Neamţ şi Cluj, către diverşi consumatori.
Procurorii DIICOT Neamţ au descoperit şi ridicat, în urma percheziţiilor efectuate la domiciliul suspecţilor, aproximativ 8 kilograme de cannabis, mai multe dispozitive şi obiecte folosite la înfiinţarea şi dezvoltarea culturii de cannabis, precum şi trei telefoane mobile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul IPJ Neamţ, a Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj şi jandarmi din cadrul IJJ Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau