UAIC a găzduit 100 de participanți din 18 țări la Școala Internațională de Vară JASSY, ediția a 6-a
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a organizat, în perioada 10 – 21 iulie 2023, cea de-a 6-a ediție a Școlii Internaționale de Vară JASSY (a Journey through life and hArd sciences, economicS, Social sciences and the tourism industrY), la care au participat 90 de cursanți din Austria, Belgia, China, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Olanda, Republica Moldova, România, Slovenia, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia și Ucraina, precum și 10 elevi de liceu.
Deschiderea cursurilor a avut loc luni 10 iulie 2023, în Sala Senatului Universității. La eveniment au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Daniela COJOCARU, Prorector pentru relaţii internaţionale şi parteneriate de studii şi cercetare, coordonatorii celor șase module JASSY (conf. univ. dr. Brîndușa Alina PETRE, conf. univ. dr. habil. Ionuț TOPALĂ, conf. univ. dr. Cristina PREUTU, lect. univ. dr. Mihai BULAI, conf. univ. dr. Silviu URSU și lect. univ. dr. Carmen Claudia ARUȘTEI), precum și profesori care au susținut cursuri în cadrul modulelor JASSY.
În cadrul sesiunii de deschidere, prof. univ. dr. Tudorel TOADER a adresat un cuvânt de bun venit participanților la cea de-a 6-a ediție a JASSY și a susținut o prelegere cu tema „Dimensiuni ale identității naționale în context european și internațional”, care s-a axat pe prezentarea conceptelor de identitate constituțională națională, respectiv identitatea europeană/internațională, a raportului dintre acestea, a elementelor comune și diferențelor care au constituit repere ale evoluției constituționale a Uniunii Europene.
Oferta academică din cadrul JASSY 2023 a inclus patru module interdisciplinare și două module cu profil economic.
Modulul interdisciplinar „Life Sciences in the Race Against Emerging Threats to Human Health (LS)” a oferit participanților atât cunoștințe teoretice cât și oportunitatea de a dezvolta abilități practice în domeniul Științelor Vieții.
Participanții la modulul „Hard Sciences Unveiled – an Interdisciplinary Tour (HS)” au vizitat laboratoarele de cercetare UAIC și au studiat, printre altele, despre inteligența artificială, modele fizice și matematice cu aplicabilitate în diverse domenii, noțiuni introductive de criptografie și tehnici utilizate în spectroscopia mediului interstelar.
Pachetul de prelegeri, workshop-uri și activități din cadrul modulului interdisciplinar „Eastern European Perspectives (EEP)” a oferit cursanților posibilitatea de a interpreta corect particularitățile culturii est-europene dar și locul și rolul României în regiunea est-europeană.
Modulul „Tourism at the Eastern Border of the EU. Interdisciplinary Training for Tour Guides (TTG)” a propus participanților un parcurs interdisciplinar complex printre tehnologiile contemporane, tendințele curente în marketingul destinațiilor turistice și tehnicile de ghidaj turistic actual.
În cadrul modulului „Finance and Risk Management (FRM)” cursanții au dobândit o înțelegere generală a aspectelor practice și teoretice ale deciziilor financiare ale firmelor și modului în care acestea pot fi utilizate în stabilirea unei strategii de afaceri.
Studenții care au optat pentru „Strategic Human Resource Management (SHRM)” au descoperit principalele activități ale managementului resurselor umane și au fost inițiați în dezvoltarea strategiilor de resurse umane care să creeze plus valoare pentru organizație.
Pe lângă programul academic specific fiecăruia dintre cele șase module JASSY, participanților li s-a oferit o diversitate de activități extracurriculare cu caracter socio-cultural: turul ghidat al orașului și al Palatului Culturii, vizite la situri geologice din împrejurimile Iașului, inițierea în canotaj, interpretarea hărții celeste, tehnici de degustare de vinuri, dezbateri pe teme de actualitate și multe altele.
Și la ediția din acest an, printre participanții la JASSY s-au numărat 12 studenți din universități membre alături de UAIC în alianța EC2U, 14 de la extensiunea UAIC din Bălți, precum și 21 de studenți din universități partenere din Ucraina și Republica Moldova.
Mai multe informații despre Școala de Vară JASSY 2023 se găsesc aici: https://www.uaic.ro/en/jassy/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau