Ultimele lucrări la staţia intermodală din Rond Ţuţora,

Dimensiune font:

| 10-11-2021 00:00

 

Penultima lucrare din zona investiţiilor la calea de rulare a tramvaielor (ultima este Doi Băieţi – Dancu), cea de pe tronsonul B-dul Virgil Săhleanu - Rond Ţuţora este finalizată în proporţie de 95%. La un moment dat existau premisele finalizării ei în primăvara acestui an, dat fiind faptul că lucrările de schimbare a şinei au evoluat rapid, însă din cauza situației epidemiologice, materialele folosite la staţia intermodală, aduse din din import, au sosit cu întârziere. „Ne apropiem cu pași rapizi de finalizarea lucrărilor la stația de transfer intermodală cu o suprafață de 210 metri pătraţi.  Echipa Conest lucrează la montajul confecției metalice care va fi suport pentru plăcile de policarbonat care vor acoperi stația intermodală. Următoarea etapă este montajul policarbonatului”, spun  reprezentanţii Conest. Aceştia estimează că până la 30.11.21 lucrările vor fi finalizate.

Reconfigurări de trasee

Finalizarea acestui obiectiv va duce, potrivit declarațiilor oficialilor Companiei de Transport Public din Iași, la o reconfigurare a reţelei de transport de pe raza oraşului. „Intenţionăm să extindem traseele de tramvai până la acel punct intermodal astfel încât să putem face legătura între Ţuţora şi Tomeşti şi alte comune din zonă, să putem face legătura cu Dacia, va fi un traseu de tramvai 5 pe relaţia Ţuţora - Ţesătura - Nicolae Iorga - Dacia, putem face legătura cu traseul 7 şi încă un traseu care va face legătura prin Tudor cu centrul Iaşului. În acest mod, vom valorifica acel punct intermodal: de exemplu, de pe autobuzul 29 se va putea face transbordarea în Ţuţora”, a declarat directorul CTP Iaşi, Cristian Stoica.

Un hectar de spaţii verzi

În cadrul acestui proiect, alături de modernizarea căii de rulare a tramvaiului, a fost realizată canalizarea în vederea preluării și dirijării apelor pluviale, au fost înlocuiţi stâlpii de rețea după demolarea stâlpilor vechi și a fost realizată rețeaua de de fir contact. „Lista lucrărilor este lungă. Amenajarea stațiilor de tramvai. Vor fi spații verzi de 11.000 metri pătraţi. Mai punctăm de asemenea realizarea branșamentelor de apă și canalizare stație și branșamentul electric. La finalizarea proiectului, vă veți bucura de un loc minunat și modern, dar și de o călătorie sigură cu mijloacele de transport public”, mai spun reprezentanţii Conest.  Lucian STATE

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
15/03/2025 22:44

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

O echipă de nepalezi construiește cea mai înaltă cruce din țară
15/03/2025 22:24

Cea mai inaltă cruce din Romania este ridicată pe un deal din judeţul Botoşani de o echipă de muncitori formată exclusiv din nepalezi, singura excepţie fiind cel care ii coordonează. În comuna Ib ...

Tânăr de 17 ani, ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un gard de beton
15/03/2025 20:50

Un tanăr de 17 ani a ajuns la spital după ce a pierdut, sambătă, controlul motocicletei pe care o conducea si a intrat intr-un gard de beton. El detinea permis de conducere A1. „Un tanăr, in varstă de ...

Coaliție PNL-PSD-PMP pentru aprobare buget Iași: Mihai Chirica anunță investiții de 2,8 miliarde de lei
15/03/2025 20:30

Edilul Iaşiului, liberalul Mihai Chirica, susţine că bugetul municipiului se ridică la 2,8 miliarde de lei, proiectul urmand să fie votat in Consiliul Local de către o majoritate formată din PNL, PSD şi ...

Surpriză salarială uriașă. În două județe din Moldova se câștigă mai bine decât în Iași
15/03/2025 12:20

* cu 209.231 persoane cu contract de muncă, Iasul oferă un salariu mediu brut de 6.691 lei (in jur de 3.900 lei net lunar), cu mult sub nivelul inregistrat in Bucuresti – 9.633 lei (peste 5.600 lei net) ...

Piedone a lovit în plin. Magazinele de bijuterii prinse că vând OȚEL pe post de AUR / ANPC le-a închis și a intervenit Poliția Economică cu dosare penale
15/03/2025 12:19

Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorului (ANPC) in frunte cu presedintele ei, Cristian Popescu Piedone, efectuat un amplu control in Iasi. În cadrul Controlului au fost verificate si magaz ...

Iași, dansul dintre istorie și natură. De la strălucirea Palatului Culturii la farmecul Grădinii Botanice
15/03/2025 10:38

 Cand razele blande ale diminetii ating usor orasul, iar aerul vibrează de nerăbdarea celor care caută emotie si frumos, Iasul isi deschide cu generozitate portile spre inima sa culturală. În cen ...

O femeie a fost rănită, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă în judeţul Iaşi
15/03/2025 10:32

O femeie a fost rănită, sambătă, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă in locuinţa ei din judeţul Iaşi. ”Asigurări măsuri specifice la o explozie, neurmată de incendiu, produsă intr-o ...

145 de ani de la deschiderea relațiilor diplomatice dintre România și Italia, aniversați la Palatul Culturii
15/03/2025 09:10

La Palatul Culturii din Iasi au fost marcati 145 de ani de la deschiderea relatiilor diplomatice dintre Romania si Italia. Seful Cancelariei consulare al Ambasadei Italiei la Bucuresti, Vincenzo Tamarindo, a s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei