Un camion s-a răsturnat şi a rupt un stâlp de electricitate, care a căzut peste doi copii în Vaslui/ Unul dintre copii este în stare gravă şi va fi dus cu elicopterul SMURD la Iaşi
Dimensiune font:
Doi copii au fost răniţi, sâmbătă, în judeţul Vaslui, după ce un camion s-a răsturnat şi a lovit un stâlp de electricitate, care s-a rupt şi a căzut peste ei. Unul dintre copii este în stare gravă şi va dus cu elicopterul SMURD la Iaşi. Şoferul camionului primeşte şi el îngrijiri medicale, transmite News.ro
Accidentul s-a produs în localitatea Şişcani, comuna Hoceni, fiind implicat un camion. Acolo intervin Secţia de pompieri Huşi, cu două autospeciale şi echipaje specializate, şi o ambulanţă de la SAJ Vaslui.
„La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un camion răsturnat şi un stâlp de electricitate rupt, care în cădere a lovit doi copii. Unul dintre cei doi copii este în stare gravă (fractură de bazin şi fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare). Acesta va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgenţă la o unitate medicală specializată din municipiul Iaşi. Cel de-al doilea copil va fi transportat de ambulanţa SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Ambele victime sunt conştiente”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.
Şoferul camionului primeşte îngrijiri medicale de la echipajul ambulanţei SAJ Vaslui.
Potrivit primelor informaţii, cei doi copii se aflau într-o curte când au fost accidentaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau