Un păşcănean a ţinut morţiş să ajungă la puşcărie și a încălcat de şase ori ordinul de protecţie
Dimensiune font:
Până astă-vară, Cristinel R. nu avea cazier, nu intrase niciodată în conflict cu legea penală. Tânărul, care locuieşte într-un sat de lângă Paşcani, nu era considerat un tip violent. Mai făcea scandal la beţie, dar nu spargeri de pahare, bătăi şi alte cele. Până în seara de 8 iulie a.c., când a avut un conflict violent cu tatăl său, Valentin. Bătrânul a sunat la 112, a venit poliţia, Cristinel a primit un ordin de protecţie provizoriu, apoi, cel definitiv. Prin sentinţa judecătorească, el a fost obligat să plece din casa părintească şi să păstreze o distanţă de minim o sută de metri faţă de tatăl său.
N-a respectat interdicţia decât o singură zi. Auzise că bătrânul s-a internat în spital, deci nu-i nimeni acasă, aşa că s-a întors, a băut şi a adormit liniştit. Eroare, îl văzuseră vecinii, aceştia ştiau de ordinul de protecţie, au chemat poliţia, agenţii l-au scos din casă, dar nu l-au încătuşat. Aşa că, până la sfârşitul lunii, Cristinel a recidivat de încă cinci ori. Mai mult, la două dintre aceste episoade, s-a dat la poliţişti. Ca o consecinţă logică, pe 29 iulie a fost plasat în arestul preventiv, cu toate că rechizitoriul din dosarul în care este inculpat pentru „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie” a fost finalizat la aproape două luni după. Pe 17 septembrie. A urmat procedura din camera preliminară, judecătorul de aici dispunând, vinerea trecută, începerea procesului. N-a fost stabilit încă primul termen de judecată, Cristinel mai rămâne o vreme după gratii. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau