Un pompier din Botoșani a câştigat ultra-maratonul organizat în Anzii Cordilieri
Dimensiune font:
Pompierul Iulian Rotariu, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, a câştigat ultra-maratonul organizat în Anzii Cordilieri, Bolivia, desfăşurat în perioada 20 – 26 septembrie, anunţă organizatorul evenimentului, Canal Adventure.
Iulian Rotariu, singurul român din competiţie, s-a impus în toate cele şapte etape ale „Ultra Bolivia Race”, depăşindu-l în clasamentul general pe germanul Sascha Gramm.
„Colegul nostru, plt. adj. Iulian Rotariu a câştigat şi ultima etapă la ultramatatonul Ultra Bolivia Race şi a devenit campion mondial pentru a patra oară. El a reuşit să îşi domine adversarii pe tot parcursul celor şapte etape. Iulian Rotariu s-a impus şi în a şaptea etapă, având un avans de patru minute faţă de ocupantul poziţiei a doua, germanul Sascha Gramm”, informează şi ISU Botoşani, pe pagina de Facebook.
Competiţia din America de Sud a presupus alergarea a 220 de kilometri în şapte zile, la o altitudine de până la 4.200 de metri pe platoul Altiplano din Anzii Cordilieri. Cursa a fost auto-susţinută, participanţii asigurându-şi în cele şapte zile de concurs atât hrana, cât şi echipamentele obligatorii şi cele personale.
Iulian Rotariu nu este sportiv de performanţă şi aleargă pentru a susţine cauza copiilor cu autism. Anul trecut, acesta a câştigat ultra-maratonul „The Ultra Asia Race” desfăşurat în Vietnam. De asemenea, în noiembrie 2019, el a câştigat şi ultra-maratonul „Ultra Africa Race”, desfăşurat în Mozambic, după ce a alergat 200 de kilometri în cinci zile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau