Workaholicii, generația care nu mai știe să se oprească. Tot mai mulți ieșeni sunt diagnosticați cu… dependență de muncă

* cultura corporatistă transformă start-up-urile și viețile tinerilor ieșeni * oraș al contrastelor, unde istoria se întâlnește cu zgârie-norii moderni, iar liniștea parcurilor ascunde tumultul unui nou stil de viață, Iașul vibrează * în ultimii ani, ritmul a devenit alert, dictat de termene-limită, ședințe nesfârșite și notificări care sună necontenit * tinerii sunt prinși într-o cursă pe care nimeni nu pare să o controleze * este o generație care muncește non-stop, sacrificând timp, energie și sănătate pentru o carieră ce pare mereu să ceară mai mult

Într-un oraș care odinioară pulsa în ritmul studenției, cu biblioteci aglomerate și cafenele boeme în care timpul curgea molcom, astăzi domnește un alt fel de energie. Una frenetică, alimentată de meeting-uri, deadline-uri și notificări care nu se mai opresc. Iașul s-a transformat dintr-un bastion academic într-un hub economic efervescent, unde tinerii nu mai visează doar la diplome, ci și la cariere strălucitoare, salarii motivante și o viață profesională care să le valideze existența. Dar această ascensiune are un preț. Unul plătit în ore peste program, relații sacrificate și un echilibru care devine tot mai greu de găsit.

În ultimul deceniu, clădirile de birouri au răsărit la marginea orașului și în inima lui, redefinind nu doar peisajul urban, ci și stilul de viață al locuitorilor. Mii de tineri ies în fiecare dimineață din apartamentele lor minimaliste și se îndreaptă spre birourile din noile clădiriunde companii de IT, BPO și start-up-uri își desfășoară activitatea într-un ritm alert, mereu conectat la un flux global.

Pentru mulți, visul unei cariere de succes s-a transformat într-un maraton obositor. Diminețile încep cu o cafea grăbită și un scroll mecanic prin e-mailuri, urmate de întâlniri nesfârșite, task-uri urgente și o cursă continuă pentru a rămâne competitivi. Pauzele sunt rare, iar prânzul, de cele mai multe ori, se consumă în fața laptopului. Serile nu mai sunt despre relaxare, ci despre proiecte de ultim moment, mesaje la ore târzii și promisiunea că „mâine va fi mai ușor”. Doar că nu este.

 

Anul trecut, din cele peste 2.000 de prezentări în urgențe și 8.000 în ambulatoriu - cazuri de persoane cu anxietate, ajunse la Institutul Socola din Iași, 10% au fost persoane care sufereau de dependența de muncă. Boala, încă neinclusă oficial în lista afecțiunilor psihiatrice, este o realitate. Potrivit specialiștilor, termenul de depedența de muncă a fost folosit prima dată la sfârșitul anilor ‘60. Această seamănă mai de grabă cu dependența de jocuri de noroc, decât cu cea de alcool. De cele mai multe ori, dependenții de muncă ajung să petreacă multe ore suplimentare la birou, să îi considere neserioși pe cei care nu fac același lucru, sunt continuu iritați și nu mai au chef de nimic altceva, nici măcar în timpul lor liber, nu se relaxează nici în concediu și tot timpul își iau munca cu ei acasă. 

 

Mândria de a lucra până la miezul nopții, de a rezolva task-uri în weekend sau de a fi „mereu disponibil” pe Slack și Teams este văzută ca un semn al devotamentului și al ambiției. Dar în spatele acestor reușite profesionale se ascunde o realitate mai puțin strălucitoare: burnout-ul, anxietatea și sentimentul că viața personală devine un lux pe care nu și-l mai pot permite.

Psihologii din Iași au început să observe un val îngrijorător de tineri epuizați, care ajung în cabinetele lor cu simptome de stres cronic. Somnul este superficial, energia e în declin, iar relațiile sociale sunt puse pe pauză. Prietenii se văd tot mai rar, familia este prezentă mai mult pe WhatsApp decât în realitate, iar hobby-urile – acele mici bucurii care dădeau echilibru vieții – sunt abandonate pentru că „nu mai e timp”.

Există însă și o parte mai puțin vizibilă a acestui fenomen. În spatele open space-urilor luminoase și al meeting-urilor pe Zoom, mulți tineri încep să își pună întrebări. Merită să trăiești pentru muncă? Cât de departe trebuie să mergi pentru a demonstra că ești „suficient de bun”? Și, mai ales, există o alternativă?

Răspunsurile încep să se contureze timid. Unele companii încep să implementeze politici de wellbeing, să ofere zile libere suplimentare și să promoveze echilibrul între viața profesională și cea personală. ONG-uri și grupuri informale organizează întâlniri despre sănătatea mentală la locul de muncă, iar tinerii încep să descopere că există și alte moduri de a defini succesul. Unii aleg să își redescopere pasiunile, alții pleacă în freelancing, iar unii renunță complet la corporate și își construiesc propriul drum.

Promisiunea unor salarii atractive și a unor birouri strălucitoare este greu de refuzat

În spatele ferestrelor clădirilor de birouri care domină orașul, poveștile devin mai puțin glamour. Tinerii ajung să lucreze 10-12 ore pe zi, verificați de rapoarte zilnice și încurajați subtil să rămână „puțin peste program”. Munca de acasă, cândva o binecuvântare, s-a transformat în capcană – granițele dintre birou și viața personală s-au estompat complet. Să iei o pauză este aproape un act de rebeliune.

Această „cultură a hustle-ului” se răspândește rapid. Glorifică oamenii care muncesc dincolo de limite, ridicând în slăvi poveștile celor care „și-au început ziua la 5 dimineața” și „au construit ceva măreț”. În realitate, însă, mulți dintre cei care îmbrățișează acest stil de viață se trezesc prizonieri ai propriilor așteptări. Burnout-ul devine un fenomen comun, iar clinicile din Iași raportează o creștere alarmantă a cazurilor de anxietate și depresie în rândul tinerilor angajați. „Dar cum am ajuns aici? Este vorba doar despre ambiție? Sau presiunea de a ține pasul cu colegii, cu rețelele sociale, cu modelele de succes pe care le vedem peste tot? Într-un oraș în care costurile de trai cresc constant, mulți tineri se simt obligați să lucreze ore suplimentare pentru a-și permite un trai confortabil”, a atras atenția sociologul Adrian Grădinaru.

Pe măsură ce orele de muncă se adună, pierderile devin evidente. Relațiile personale sunt primele care suferă. Prieteniile vechi se pierd în agendele supraîncărcate, iar familia devine un „lux” rezervat weekendurilor, dacă mai există energie. Evenimentele sociale sunt refuzate sub pretextul „am de terminat ceva urgent”, iar Iașul, cu tot farmecul său, devine doar un fundal care trece neobservat.

 

În mijlocul acestui haos, unii tineri au început să caute echilibrul. Au apărut inițiative care încurajează un stil de viață mai relaxat, cum ar fi evenimentele de tip slow working sau întâlnirile de networking care pun accent pe bunăstare, nu doar pe productivitate. Câteva companii din Iași au început să promoveze pauzele adevărate, să descurajeze e-mailurile trimise după program și să ofere acces la terapie pentru angajați.

 

Tot mai mulți tineri vorbesc despre nevoia de a trăi pentru ei înșiși, nu doar pentru un CV impresionant. „În cele din urmă, întrebarea rămâne: ce alegem să facem cu timpul nostru? Generația care muncește non-stop este, paradoxal, generația care are șansa de a redefini ce înseamnă succesul. Iașul are energia unui oraș în continuă mișcare, dar poate deveni și un loc unde oamenii învață să se oprească. Nu doar să muncească, ci să trăiască cu adevărat. Ce urmează? Asta depinde de noi. Ce alegem să valorăm – orele suplimentare sau momentele care ne umplu de bucurie?”, a întrebat sociologul Adrian Grădinaru.

Generația care muncește non-stop începe, încet-încet, să înțeleagă că succesul nu se măsoară doar în deadline-uri respectate și salarii mari. Că viața înseamnă mai mult decât KPI-uri și promovări. Că, uneori, adevărata reușită este să îți permiți să te oprești.

Maura ANGHEL, Maria STANCU