Ambasador rus: SUA încearcă să inflameze criza ucraineană cu afirmaţii de crime împotriva umanităţii
Dimensiune font:
Washingtonul încearcă să demonizeze Moscova şi să alimenteze criza din Ucraina cu acuzaţii de crime ruseşti împotriva umanităţii, a declarat duminică ambasadorul Rusiei în Statele Unite, transmite Reuters.
„Considerăm că astfel de insinuări sunt o încercare fără precedent de a demoniza Rusia în cadrul războiului hibrid declanşat împotriva noastră”, a declarat ambasadorul Anatoli Antonov într-o declaraţie pe platforma Telegram a ambasadei ruse.
„Nu există nicio îndoială că scopul unor astfel de atacuri din partea Washingtonului este de a-şi justifica propriile acţiuni pentru a alimenta criza ucraineană”, a adăugat acesta.
Rusia a comis „crime împotriva umanităţii” în timpul invaziei sale de aproape un an în Ucraina, a declarat sâmbătă vicepreşedintele Kamala Harris.
Organizaţiile susţinute de Agenţia americană pentru Dezvoltare Internaţională au documentat peste 30.000 de incidente de crime de război de la invazie, potrivit guvernului american.
O comisia de anchetă susţinută de ONU a anunţat că a identificat crime de război, dar nu a ajuns încă la concluzia că acestea reprezintă crime împotriva umanităţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau