AUR ajunge la Comisia Juridică. Motivul - protestul din plen
Dimensiune font:
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, luni, să transmită către Comisia juridică pentru a emite raport în legătură cu o sesizare formulată de către vicepreşedintele Camerei, deputatul PSD Ciprian-Constantin Şerban cu privire la protestul cu pancarte al deputaţilor AUR, din plenul de miercurea trecută în care a fost adoptat proiectul de lege privind prevenirea sepărării copilului de familie. „Deputaţii AUR au încercat întreruperea şedinţei şi transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv smulgerea cablurilor ecranelor şi a microfoanelor din dotarea prezidiului”, a precizat Şerban, în sesizare, care a adăugat că Regulamentul Camerei a fost încălcat şi prin faptul că AUR a transmis şedinţa plenului pe reţelele de socializare.
„Înaintez prezenta sesizare disciplinară în legătură cu evenimentele grave care au avut loc în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 10 mai a.c., când mai mulţi deputaţi au perturbat buna desfăşurare a acesteia, aducând totodată prejudicii prestigiului şi imaginii Camerei Deputaţilor. În calitate de preşedinte de şedinţă, solicit sesizarea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi asupra faptului că la începutul şedinţei de plen deputaţii grupului parlamentar al AUR: Sorin-Titus Muncaciu, Ilie-Alin Coleşa, Ringo Dămureanu, Ciprian-Titi Stoica şi deputatul neafiliat Dumitru Coarnă au intervenit la prezidiu prin blocarea accesului preşedintelui şedinţei la microfon, înlăturarea scaunului preşedintelui de şedinţă, precum şi prin ocuparea abuzivă a locului de secretar al şedinţei, încercând prin orice modalitate să împiedice desfăşurarea normală a lucrărilor parlamentare.
Deputaţii AUR au încercat întreruperea şedinţei şi transmiterea acesteia prin gesturi extreme, respectiv smulgerea cablurilor ecranelor şi a microfoanelor din dotarea prezidiului. Deşi, conform regulamentului, am atenţionat verbal deputaţii în culpă şi i-am invitat la respectarea regulamentului, acţiunilor celor menţionaţi mai sus au continuat şi au fost de-o gravă amplitudine, ducând în mod repetat la perturbarea lucrărilor.
Totodată dorescă să menţionez că deputaţii în cauză au încălcat şi prevederile art. 158 alin. (5) şi (6) din Regulamentul Camerei Deputaţilor prin transmiterea în direct a şedinţei pe reţelele de socializare precum şi prin modul verbal de a comunica – ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnii la adresa mea sau a altor deputaţi prezenţi care încercau restabilirea ordinii şedinţei. De asemenea, deputaţii AUR au încălcat şi prevederile art. 154 alin. (3) aducând în cadrul dezbaterilor parlamentare pancarte.
Având în vedere evenimentele din şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din data de 10 mai, solicit Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să analizeze sesizarea şi să o transmită Comisiei juridice în vederea aplicării sancţiunilor corespunzătoare pentru conduita avută de deputaţii menţionaţi, precum şi pentru alţi deputaţi care se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor Regulamentului Camerei Deputaţilor şi al căror comportament inadecvant reiese din analiza Comisiei juridice”, arată sesizarea făcută către Biroul permanent al Camerei de către deputatul PSD Ciprian-Constantin Şerban.
Parlamentari si simpatizanţi AUR au fost miercuri protagoniştii unor scene violente, atât în Parlament, unde au strigat, au protestat şi şi-au jignit colegii, exprimându-şi astfel dezacordul faţă de proiectul de lege privind prevenirea separării copilului de familie, deşi în comisii l-au votat în unanimitate, dar şi în afara Parlamentului, unde au scandat, au ameninţat jandarmii şi l-au agresat verbal şi fizic pe fostul premier Ludovic Orban.
Totodată, la dezbaterea propunerii legislative, deputaţii AUR au protestat faţă de acest proiect cu pancarte înscrise cu mesaje precum „Ajutăm familia, nu furăm copiii”, „Opriţi jaful naţional”. Partidul AUR a susţinut că proiectul de lege ar promova măsuri similare celor din ţările nordice, acolo unde autorităţile pot lua un copil din sânul familiei”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau