Capcana în care a căzut PSD astfel încât l-a scos pe Ciolacu de la prezidențiale 2024. Strategii partidului n-au văzut cât de simplu era să intre fluierând în turul doi
Dimensiune font:
Un rezultat surprinzător s-a conturat în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, iar comentariile jurnalistului Val Vâlcu fac lumină asupra cauzelor care au dus la situația neașteptată: Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a ratat intrarea în turul doi, iar Călin Georgescu, un outsider politic, a câștigat primul loc.
Val Vâlcu subliniază că bulversarea scenei politice actuale își are rădăcinile într-o decizie luată în 2003, când s-a hotărât separarea alegerilor parlamentare de cele prezidențiale. Atunci, partidele de opoziție – PNL și PD – au argumentat că alegerile prezidențiale zăpăcesc votul pentru parlamentare, fiind concentrate pe carismă și pe imaginea candidatului. Adrian Năstase, deși inițial reticent, a acceptat ideea, văzându-se deja președinte în 2004. Însă această separare a generat o structură electorală complicată, cu trei rânduri de alegeri, ce a risipit energie și a prelungit conflictul politic în România.
Ruralul – neglijat strategic în turul întâi? 800.000 mai puține voturi în rural ca în iunie 2024
Acum, o greșeală majoră a fost abordarea relaxată față de mobilizarea votanților din mediul rural. Val Vâlcu arată că, deși datele din ziua alegerilor indicau o prezență scăzută în mediul rural, strategii PSD, printre care Mihai Tudose, nu au acționat prompt. Dacă la ora 12:00 s-a observat că prezența la urne este scăzută în zonele rurale, „era momentul să se activeze rețelele locale, să trimiți primarii să mobilizeze oamenii”. Din 100.000 de voturi suplimentare, Marcel Ciolacu ar fi obținut suficiente voturi pentru a trece de Elena Lasconi, care nu are sprijin în rural. Însă PSD a mizat pe o strategie de economisire: „Nu stresăm votantul acum, mobilizăm totul în turul doi!'”, au gândit marii strategi PSD. Vorbim de 800.000 mai puține voturi în rural ca în iunie 2024.
Călin Georgescu – candidatul „pe sub radar”
Un alt factor a fost subestimarea lui Călin Georgescu, un candidat care „a mers pe sub radar”. Strategii PSD au considerat că Georgescu nu reprezintă o amenințare reală, bazându-se pe sondaje care îl arătau mult în spatele lui Marcel Ciolacu. „Când au văzut că Georgescu crește, probabil au gândit: Foarte bine, Ciolacu va câștiga oricum împotriva lui în turul doi. A fost o capcană pe care PSD și-a întins-o singur”, observă Val Vâlcu.
Un alt aspect important subliniat de Val Vâlcu este rolul sondajelor care „i-au anesteziat pe PSD-iști”. Convinși că Marcel Ciolacu avea asigurat locul în turul doi, primarii din rural nu au mobilizat votul, economisind resurse pentru alegerile parlamentare și turul final. „Aceasta a fost greșeala fundamentală: lipsa unei mobilizări decisive în turul întâi. PSD avea votul din mânecă în rural, dar l-a păstrat pentru mai târziu. Însă acest calcul greșit i-a costat scump”, concluzionează Vâlcu.
O lecție pentru viitor
Scenariul neașteptat al alegerilor prezidențiale demonstrează cât de riscante pot fi strategiile bazate pe economisirea resurselor electorale. Lipsa unei reacții rapide la semnalele din ziua votului și subestimarea unui adversar care a captat atenția electoratului prin metode alternative – cum ar fi social media – au contribuit la o înfrângere surprinzătoare pentru PSD.
Acest episod arată cum complexitatea sistemului electoral, deciziile strategice greșite și dinamica imprevizibilă a opiniei publice pot remodela scena politică, uneori în moduri greu de anticipat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau