Ce spun doi membri marcanți ai Comisiei de Apărare din Camera Deputaților
Dimensiune font:
Contactat de Europa Liberă, vicepreședintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților, Mihai Fifor, fost ministru al Apărării Naționale, spune că nu a știut că Armata nu are instrumentele legislative pentru a doborî drone străine care intră ilegal în spațiul național.
„Nu știam și nu e treaba mea să știu”, precizează Mihai Fifor.
Vicepreședintele forului parlamentar completează: „Dacă MApN cere această lege, sigur, ne vom mobiliza.” (n.r. să o adopte Parlamentul)
Fostul ministru al Apărării susține că, la întâlnirea de la MApN de pe 6 februarie la care a participat, nu s-a dat exemplul Legii privind Combaterea Mijloacelor Aeriene atunci când a venit vorba despre urgențele legislative invocate de șeful Armatei.
S-a vorbit, în schimb, despre Legea Apărării Naționale, continuă vicepreședintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților.
Mihai Fifor explică însă că această lege este strâns legată de noua Strategie de Apărare a Țării care, din informațiile Europa Liberă, urmează să fie discutată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), convocat de președinte săptămâna viitoare.
De ce? Pentru că Legea Apărării Naționale este cadrul pentru această strategie, explică liderul PSD.
Toate legile Apărării, dacă vor ajunge la Parlament, pot fi discutate și votate în procedură de urgență, mai spune pentru Europa Liberă, vicepreședintele Comisiei pentru Apărare de la Camera Deputaților.
Europa Liberă a discutat despre subiectul dronelor străine care nu au fost doborâte de către Armată și cu un deputat din opoziție, membru al Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților.
Nicu Fălcoi, deputat USR, este fost pilot de avion de luptă în Forțele Aeriene Române, fost observator militar ONU, iar acum ocupă funcția de vicepreşedinte al Adunării Parlamentare NATO.
Deputatul Nicu Fălcoi este fost pilot de avioane supersonice al Forțelor Aeriene Române.
Deputatul USR declară că știa de la Statul Major al Apărării că Armata are nevoie de îmbunătățirea legii pentru a doborî drone rapid.
Nicu Fălcoi spune că, din punctul său de vedere, cea mai mare problemă a legislației actuale este că, acum, eventualul ordin de a trage într-o dronă trebuie dat de ministrul Apărării, și nu de comandantul dispozitivului de apărare de la fața locului.
„Acum, circuitul e prea lung. Singurul care are dreptul să dea ordin este ministrul. Închipuiți-vă că noaptea, la ora două, trebuie să-l sune pe ministrul Apărării, iar în timpul ăsta drona a plecat, s-a dus dracu'!”, prezintă fostul pilot de avioane supersonice militare situația care ar putea apărea din nou în Dobrogea sau în altă parte.
Întrebat dacă o dronă străină care intră neautorizat în spațiul aerian al României ar putea cumva să fie doborâtă de avioanele de luptă NATO care se ridică în asemenea situații în aer, Nicu Fălcoi răspunde: „Ține foarte mult de distanța de la care este reperată drona. Dacă mai are 5 – 10 minute până să ajungă la intrare (n.r. în România), teoretic, se poate”.
Deputatul USR promite că va discuta tema îmbunătățirii Legii privind Combaterea Mijloacelor Aeriene atât cu ministrul Apărării, cât și cu șeful Statului Major al Apărării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau