Claudiu Târziu: Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost gândită să pice la CCR
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, critică întrunirea în ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților doar pentru a supune la vot proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, în timp ce celelalte pensii speciale rămân neatinse, scrie Mediafax.
„Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor este doar praf aruncat în ochii românilor, iar proiectul a fost gândit să pice la Curtea Constituțională. Ceilalți pensionari speciali vor fi și ei mângâiați pe creștet, își vor păstra privilegiile. Prin urmare, unde este dreptatea? Românii așteptau cu totul altceva de la reforma pensiilor speciale. PSD și PNL doar se fac că fac ceva în privința asta. Totul este e o campanie de imagine. AUR cere eliminarea tuturor pensiilor speciale sau supraimpozitarea lor drastică, nu cu procentul simbolic, insignifiant, de 15%, așa cum se vehiculează acum", a declarat Claudiu Târziu.
Senatul și Camera Deputaților se reunesc, luni, în ședință comună, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
„Proiectul de lege privind așa-zisa reformă a pensiilor speciale încă mai așteaptă. După ani de zile în care nu au făcut nimic, PSD și PNL nu se grăbesc nici de această dată să repare uriașa nedreptate reclamată de români”, potrivit comunicatului de presă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau