Clotilde Armand, urmărită penal. Parchetul vine cu precizări după audierea primarului Sectorului 1
Dimensiune font:
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, este urmărită penal pentru comiterea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, ea fiind acuzată că s-a desemnat manager al unui proiect şi a încasat venituri din această activitate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii “au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un funcţionar public – primarul Sectorului 1 Bucureşti – sub aspectul comiterii infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (cinci acte materiale)”. Clotilde Armand este acuzată că a semnat o dispoziţie prin care s-a desemnat manager al proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupţie”, iar în urma acestui act “a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităţilor prestate în calitatea de manager de proiect”. Astfel, Clotilde Armand a încasat câte 3.744 de lei pentru luna aprilie 2022 şi pentru iunie 2022, iar pentru lunile mai şi iulie a primit câte 5.616 lei. “Suspectei i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. Dosarul s-a constituit ca urmare a sesizării formulate de către Agenţia Naţională de Integritate”, a mai precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau