Coreea de Nord regretă ‘atitudinea deplorabilă’ a şefului ONU după tirul unei rachete balistice
Dimensiune font:
Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, a criticat „atitudinea deplorabilă” a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, care a condamnat un recent tir al Phenianului cu o rachetă balistică intercontinentală, a anunţat agenţia de stat KCNA, notează AFP, potrivit agerpres.
„Îmi exprim profundul regret că secretarul general al ONU adoptă o atitudine cu adevărat deplorabilă, uitând de obiectivul şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi chiar de misiunea acesteia care este de a menţine imparţialitatea, obiectivitatea şi corectitudinea în toate chestiunile”, a declarat ministrul Choe Son Hui.
Ea a adăugat că acest lucru „demonstrează clar” că Antonio Guterres „este o marionetă a Statelor Unite”.
Şeful ONU a cerut vineri Coreei de Nord să „se abţină imediat” de la orice nouă „provocare” după acest nou tir, îndemnând încă o dată Phenianul să revină la masa negocierilor.
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a informat sâmbătă că se va reuni luni pentru a discuta despre situaţia în cauză.
Îndemnând organismul ONU să „răspundă în mod corespunzător”, Uniunea Europeană a condamnat „o acţiune periculoasă, ilegală şi iresponsabilă”.
Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia au intensificat manevrele militare comune în ultimele luni, de când Kim Jong Un a declarat în septembrie că statutul de stat nuclear al Coreei de Nord este „ireversibil”.
Seulul şi Washingtonul au efectuat la sfârşitul lui octombrie şi începutul lui noiembrie cele mai mari exerciţii aeriene comune din istoria lor.
„Secretarul general al ONU a făcut însă responsabilă Coreea de Nord, şi nu Statele Unite”, a adăugat şefa diplomaţiei de la Phenian.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau