Forțele Armatei României și ale MAI vor putea participarea în 2024 la misiuni și operații în afara teritoriului statului român. Klaus Iohannis: ‘România va deveni astfel cel mai mare contributor cu trupe’
Dimensiune font:
Administrația de la Cotroceni a anunțat că la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condusă de către Președintele Klaus Iohannis, s-a luat decizia de a participa cu trupe la misiuni în afara țării.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat, joi, forţele Armatei României şi ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea în 2024 la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Armata României va putea pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2024, un efectiv de 5.646 militari şi civili, dintre care 2.526 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 3.120 de militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.
Ministerul Afacerilor Interne va putea participa la astfel de misiuni şi operaţii cu 2.462 militari şi poliţişti, dintre care 359 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.103 vor fi în aşteptare pe teritoriul naţional, dislocabili la ordin.
Elementul de noutate îl reprezintă suplimentarea participării cu o companie stat major şi deservire la operaţia EUFOR Althea, în teatrul de operaţii Bosnia şi Herţegovina, a explicat Administraţia Prezidenţială.
„România va deveni astfel cel mai mare contributor cu trupe în cadrul operaţiei, cu un efectiv de peste o mie de militari, atât dislocaţi în teatru, cât şi în cadrul rezervelor operaţiei„, a menţionat Preşedinţia, informează agerpres.ro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau