Liberalii îl validează pe Crin Antonescu la alegerile prezidențiale din mari
Dimensiune font:
Consiliul Naţional al PNL se reuneşte, duminică, la Palatul Parlamentului pentru validarea candidaturii fostului preşedinte al partidului Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai.
Reuniunea, care va avea loc începând cu ora 11:00, a fost convocată în urma deciziei din 13 ianuarie a Biroului Politic Naţional al PNL.
"În ceea ce priveşte desemnarea candidatului pe care PNL îl susţine la funcţia de preşedinte al României, Biroul (n.r. Politic) a votat cu unanimitate de voturi convocarea forului statutar care validează candidatul, pentru finalul lunii ianuarie, pentru data de 26 ianuarie, în aşa fel încât domnul Crin Antonescu - candidatul comun al coaliţiei - să fie candidatul susţinut de PNL în alegerile prezidenţiale. Această decizie a fost votată astăzi cu unanimitate de voturi.
Prin urmare, PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat prin semnarea protocolului de colaborare al coaliţiei. Avem încredere în calităţile domnului Crin Antonescu, în experienţa pe care a acumulat-o şi PNL va face tot ceea ce va fi posibil în această perioadă de precampanie, de campanie pentru a comunica alegătorilor raţiunile pentru care susţinem această decizie şi pentru ca dânsul să intre în turul al doilea şi să câştige alegerile prezidenţiale", a declarat preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau