Maia Sandu, după ce partidul Şor a fost interzis: o decizie așteptată de societate
Dimensiune font:
Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul Șor. Șefa statului, Maia Sandu, a subliniat că este o decizie așteptată de societate, anume pentru că moldovenii pun preț și vor să trăiască într-un stat democratic, într-un stat de drept, unde organizațiile criminale nu sunt protejate, ci împiedicate să captureze statul.
„Un partid politic creat din corupție și pentru corupție este un pericol pentru sistemul constituțional și securitatea statului. Urmează ca instituțiile statului să analizeze considerentele deciziei CC și să întreprindă pașii următori în vederea respectării și implementării efective a acestei decizii”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că cetățenii Republicii Moldova și-au apărat mereu libertatea și au cerut lege egală pentru toți.
„Republica Moldova trebuie să devină un stat care sancționează și îi împiedică pe corupți să utilizeze statul și banul public în interes personal. Moldovenii își doresc un stat care să-i protejeze de hoți și să facă dreptate. Doar un stat curățat de cei care îl fură poate oferi bunăstare cetățenilor săi”, a conchis Președinta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau