Mărul otrăvit întins de Kremlin: ce urmărește retorica privind împărțirea Ucrainei
Dimensiune font:
Kremlinul depune tot mai multe eforturi pentru a normaliza discuțiile în Occident cu privire la o ipotetică împărțire a Ucrainei, constată Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Potrivit analiștilor de la ISW, unii reprezentanți și propagandiști ai regimului de la Moscova încearcă să „exporte” teoria precum că Ucraina ar fi un „stat artificial”, așa cum a susținut anterior Vladimir Putin.
Noile eforturi în acest sens sunt depuse mai ales din 23 decembrie anul trecut, când surse de la Kremlin au emis ideea precum că Rusia și Occidentul ar putea împărți Ucraina, care ar urma să fie redusă la un stat „suveran” cu capitala la Liov, lângă granița cu Polonia. Această idee a fost preluată imediat de unii politicieni naționaliști din Europa Centrală.
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a plusat duminică, legând planul de construcție a unei linii de cale ferată din Spania până la Liov ca un „semn” că Occidentul se pregătește să recunoască Liov drept „noua capitală a Ucrainei”.
Un aspect care merită remarcat este că Medvedev a făcut această insinuare pe contul său în limba engleză de pe platforma X (fostul Twitter) și nu pe contul său în limba rusă de pe Telegram, ceea ce sugerează că mesajul a fost destinat mai degrabă publicului internațional decât celui rusesc.
ISW subliniază că proiectul de cale ferată menționat de fostul președinte și premier al Rusiei nu are nimic de-a face cu anumite scenarii legate de sfârșitul războiului din Ucraina, ci este un plan european independent de infrastructură.
Însă insinuarea lui Medvedev nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-o serie de mesaje lansate în mod intenționat dinspre Kremlin pentru a normaliza discuțiile în Occident cu privire la împărțirea Ucrainei în scopul de a crea presiuni asupra conducerii de la Kiev pentru a ceda teritorii în schimbul unei presupuse păci. Odată cu creșterea acestor presiuni, mai ales dinspre cercurile extremiste, sprijinul militar pentru Ucraina ar putea scădea, iar Rusia ar avea mai multe opțiuni de avansare pe câmpul de luptă.
ISW atrage atenția că Putin își menține obiectivele maximaliste în privința războiului din Ucraina, și anume capitularea țării vecine și ulterior supunerea Occidentului în fața Rusiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau