Ministrul Culturii: Anul trecut, 70% din buget s-au dus pe salarii / ”Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat” / PSD este partidul care a mărit constant salariile bugetarilor

PSD   -pana-acum-327628

Dimensiune font:

| 04-07-2022 13:31

 

 Ministrul Culturii, Lucian Romșcanu, s-a plâns la Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Sibiu că bugetul instituției nu permite finanțarea de programe culturale, deoarece 70% din acesta este consumat exclusiv de salarii. ”Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70 % din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30 % pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”, a declarat ministrul.

El cere administrațiilor locale să se implice mai mult, din punct de vedere financiar, în privința susținerii financiare ale instituțiilor de cultură, chiar și în cazul teatrelor naționale.

„Cred că fiecare instituție națională care este acum în subordinea Ministerului Culturii și-ar regăsi mai bine locul în subordinea autorităților locale, pentru că ele sunt cele care beneficiază primele de pe urma lor. Sau măcar o dublă administrare, pentru că de cele mai multe ori Ministerul Culturii nu are bani să repare ce are de reparat. Sigur, primăriile au mai mulți bani. Trebuie găsită aici o variantă pentru a împărți responsabilitățile cu cei care beneficiază cu adevărat, pentru că Teatrul Național din Craiova e al Ministerului Culturii, dar e al craiovenilor, până la urmă. La fel se întâmplă la Iași sau la Târgu-Mureș… Patrimoniul este cel mai important lucru de care trebuie să se ocupe Ministerul Culturii și finanțarea proiectelor culturale”, a transmis Romașcanu.

El a explicat că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) sau Transilvania International Film Festival (TIFF) nu pot primi mai mulți bani de la minister pentru că nu sunt suficiente fonduri. 

”FITS nu este un proiect al Ministerului Culturii și poate nu este finanțat cât ar trebuit, nu cât ar fi vrut Constantin Chiriac (n.r. directorul festivalului), dar suficient cât să avem un festival de succes. Am fost la TIFF, iarăși un festival finanțat de Ministerul Culturii. Avem zeci, dacă nu sute de manifestări culturale. Singurul lucru foarte important, și vi-l spun cu toată responsabilitatea poziției actuale, foarte important în orice minister, și poate mai mult ca oricând în Ministerul Culturii, este să ai acces la decizie. Dacă nu reușești să te bați cu succes pentru bugetul ministerului tău, pentru cele de zi cu zi, pe parcursul anului, alături de colegii tăi din guvern, ești statuie la un minister nefuncțional. Am avut aceste situații și o repet: anul trecut Ministerul Culturii a dat pe salarii aproape 70 % din banii pe care i-a avut. Ca să ai 30% pentru proiecte și pentru altceva este greu de imaginat”.

Ministrul a mai precizat că Ministerul Culturii are 95 de instituții în subordine, aproape 6000 de angajați și tot atâția colaboratori.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu este senator PSD, partidul care a generat de fiecare dată când s-a aflat la guvernarea majorarea salariilor funcționarilor publici.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Ministrul de Interne arată marea provocare a României după intrarea în Schengen
01/01/2025 10:10

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat marţi că există un barometru Schengen care este realizat de Comisia Europeană, odată la trei luni de zile, şi care e publicat pe site-ul Comisiei şi el ...

Cristian Păun s-a enervat pe Adrian Câciu: Optimist, incompetent! Mai bine stai ascuns o vreme
01/01/2025 10:08

Economistul Cristian Păun s-a enervat după ce fostul ministru Adrian Caciu a criticat previziunile făcute de specialisti legat de criza care va lovi Romania in 2025. Cristian Păun, profesor la ASE, are o r ...

Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
31/12/2024 18:54

Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă in justiţie de Călin Georgescu in legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale. ‘Respinge cerer ...

Întâlnire de taină la final de an. Victor Ponta, la restaurant cu Ilie Bolojan. Bogdan Chirieac: Cred că nu s-a finalizat lista de candidați la prezidențiale
31/12/2024 16:25

Victor Ponta s-ar fi intalnit cu Ilie Bolojan la un restaurant din Capitală. Fostul premier si lider PSD Victor Ponta si Ilie Bolojan, actualul presedinte al PNL, s-ar fi intalnit in secret la un restaurant d ...

 Ion Cristoiu vorbește despre un plan al lui Donald Trump pentru România și Europa: Suveranismul și Călin Georgescu sunt cheia
31/12/2024 16:11

Ion Cristoiu aruncă bomba la final de an despre planurile lui Donald Trump pentru Romania. Acesta sustine că noul presedinte al Statelor Unite vrea să impună suveranismul in toată Europa, implicit si in ta ...

Se așteaptă sentința în procesul lui Călin Georgescu
31/12/2024 09:24

Curtea de Apel Bucuresti ar trebui să dea marti o sentintă cu privire la anularea primului tur al alegerilor prezidentiale, asta după ce cererile de recuzare a judecătoarei din procesul lui Călin Georgescu ...

Polițiștii au ieșit în stradă
31/12/2024 08:43

Angajaţi din sistemul penitenciar şi poliţişti au iesit si marti dimineata la proteste. Angajaţii din ceste domenii sunt nemulţumiţi de „tăierile salariale” şi avertizează : „Criza f ...

Ultimă oră – Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în dosarul în care Călin Georgescu a atacat decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale
30/12/2024 20:53

  Curtea de Apel Bucureşti a amanat, luni seară, pronunţarea in dosarul in care Călin Georgescu a atacat decizia de anulare a alegerilor prezidenţiale, pană la soluţionarea cererii d ...

Atlasul cu „Ungaria Mare”, cadoul ambasadorului maghiar la NATO pentru un ministru croat. „Vom discuta despre acest act inacceptabil cu colegii din România, Slovacia și Slovenia”
29/12/2024 19:21

Ungaria continuă să pună paie pe foc şi să provoace statele europene vecine prin acţiunile guvernului Orban şi ale unor inalţi oficiali ai săi. Ambasadorul său la NATO i-a dăruit ministrului croat de ...

Guvernul îngheață salariile bugetarilor
29/12/2024 13:55

Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine in anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei