Ministrul Finanțelor, discuții la Bruxelles: 'Binele României nu se negociază. Să nu ajungem și mai rău decât stăm deja'
Dimensiune font:
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a avut discuții la Comisia Europeană cu privire la reformele aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și spune, marți, că „binele României nu se negociază”.
„Binele României nu se negociează. Discuțiile pe care le avem cu organismele internaționale sunt pentru a ajunge să adoptăm măsuri concrete. Spun asta în contextul în care am avut întâlniri cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema implementării reformelor aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Iar în următoarele zile vor continua discuțiile pe pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, astfel încât Romania să ia rapid acele decizii care să sprijine Guvernul României în eforturile de ajunge să își atingă ținta deficitului bugetar. Adică în balanța cât producem/cât consumăm să nu ajungem și mai rău decât stăm deja”, spune Marcel Boloș, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului Finanțelor, Comisia a subliniat încă o dată necesitatea continuării discuțiilor privind reforma fiscală din cadrul PNRR, care trebuie să se completeze prin pachetul de măsuri fiscal-bugetar prezentat de partea română.
„A apreciat eforturile realizate de Guvern și așteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare, care să orienteze finanțele publice pe o traiectorie corectă în raport cu țintele de deficit asumate în anul 2021, prin discuțiile purtate cu structurile UE. Pentru că sistemul fiscal nu reușește să răspundă în mod adecvat provocărilor economice actuale. Măsurile de consolidare bugetară trebuie să garanteze corectarea pe termen lung a deficitului excesiv, vizând în același timp îmbunătățirea calității finanțelor publice și consolidarea potențialului de creștere a economiei”, mai spune Boloș.
Ministrul precizează că reformele ample de natură bugetară și economică, inclusiv reformele sistemului de pensii, ale administrației fiscale, ale salariilor din sectorul public și ale guvernanței întreprinderilor de stat, ar trebui să sprijine eforturile de consolidare bugetară și să asigure sustenabilitatea acestora.
„Trebuie să înțeleagă toți că eficiența cheltuielilor publice trebuie îmbunătățită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni. Iar alocările bugetare ar trebui să se concentreze pe sectoarele esențiale, cum sunt sănătatea, educația și infrastructura, eliminând risipa și cheltuielile redundante. Am încredere că întreaga clasă politică va pune umărul hotărât pentru acest deziderat de a consolida politica fiscal-bugetară a României și de a valorifica ocazia pe care România o are prin banii europeni. Reforma sistemului fiscal-bugetar românesc nu trebuie văzută ca o necesitate, ci și o oportunitate de a stimula creșterea economică, de a atrage investiții și de a îmbunătăți calitatea vieții românilor. Pentru că vorbim de 46 de miliarde de euro prin programele operaționale aferente exercițului financiar 2021-2027 și alte 28 miliarde prin PNRR”, încheie Marcel Boloș
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau