Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, pasează lui Budăi responsabilitatea după ce magistrații au început protestele împotriva tăierii pensiilor speciale
Dimensiune font:
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu (PNL), a reacționat marți și a pasat responsabilitatea la Ministerul Muncii, condus de Marius Budăi (PSD) după ce magistrații din mai multe instanțe și parchete și-au suspendat activitatea ca formă de protest față de modificarea legii pensiilor speciale.
“Ministerul Justiției respectă dreptul magistraților la liberă exprimare, dar pornește de la premisa că dialogul este soluția rezolvării oricărei probleme a sistemului judiciar, nu protestul. Principiul conform căruia nicio pensie nu poate să depășească salariul este unul moral. Societatea românească așteaptă această reformă a pensiilor de serviciu”, a declarat Gorghiu, potrivit unui comunicat de presă.
Reacția vine după ce magistrați din mai multe instanțe și parchete au anunțat marți proteste față de intenția coaliției PSD-PNL de a modifica modul de acordare a pensiilor speciale.
Tribunalul București a decis să amâne pe termen nelimitat toate dosarele, cu excepția celor urgente, iar procurorii de la Parchetul Curții de Apel Prahova suspendă urmăririle penale.
”Proiectul privind pensiile de serviciu reprezintă un jalon din cadrul PNRR, a cărui atingere intră în responsabilitatea Ministerului Muncii, ca minister de linie. Prin urmare, analiza de oportunitate, armonizarea prevederilor proiectului pentru toate categoriile profesionale, consultările cu reprezentanții profesiilor vizate (inclusiv cele din domeniul justiției) sunt pași prealabili parcurși de Ministerul Muncii în vederea obținerii unei soluții agregate și materializate în proiectul de lege menționat”, a declarat Gorghiu.
”Ministerul Justiției subliniază necesitatea identificării unor soluții de echilibru între imperativul respectării angajamentelor de reformă asumate de statul român, inclusiv în sectorul pensiilor, și cel al asigurării funcționalității și eficienței sistemului judiciar, a calității actului de justiție privit ca serviciu public. MJ își reafirmă deschiderea către colaborare și dialog constructiv cu CSM pe orice temă privind sistemului judiciar” a mai spus Gorghiu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau