Ministrul Mediului le atrage atenția turiștilor: 'Ursul este un animal sălbatic, nu unul de companie. Indiferent cât de pritenos pare'
Dimensiune font:
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a spus, marți, într-o conferință de presă, că „ursul este un animal sălbatic, nu unul de companie”, motiv pentru care el nu trebuie hrănit de oameni pentru că, mai apoi, nu se mai poate adapta în interiorul fondului forestier, informează Mediafax.
„E pentru prima oară când se şi face Ministerul a depus aplicaţia pe POR astfel încât să avem acel recensământ al urşilor din România. În cadrul acelui proiect, avem și un sanctuar nou, pe care îl vom construi la Brașov. Ca şi măsuri pe termen scurt, avem un ghid care va fi urcat, dacă nu astăzi, în cursul acestei săptămâni, privind coexistența, astfel încât să oferim cetățenilor din zonele vulnerabile modalități prin care ursul să nu să nu intervină în intravilan sau în curțile oamenilor. Avem un proiect-pilot prin care, prin unde scurte, astfel încât ursul să nu mai intervină iarăși în intravilan. Avem posibilitatea relocării și avem solicitări în acest sens inclusiv în judeţul Braşov”, a spus Costel Alexe.
Conform ministrului Mediului, urșii ajung să se apropie atât de mult de oameni pentru că sunt ademeniți cu hrană.
„Ursul, dacă nu ar interveni omul în arealul lui sau nu ar fi ademeniți (...) sau nu ar fi hrăniți, ei nu ar avea un motiv să revină. Atâta timp cât noi facem acest lucru și când spun „noi” mă refer la cetăţenii români, nu facem altceva decât să-i încurajăm să-şi părăsească arealul din interiorul fondului forestier şi să vină în intravilan. Ursul este un animal sălbatic, nu un animal de companie. Indiferent cât de pritenos pare, rămâne un animal sălbatic care în orice moment poate ataca și poate face victime omeneşti. Tocmai pentru că este animal sălbatic, el nu trebuie hrănit”, a subliniat sursa citată.
Alexe a adăugat că, odată ce un urs va găsi hrană în afara pădurii, acestuia îi va fi dificil să se readapteze în interiorul fondului forestier.
„Dacă sunt anumite exemplare și aici mă refer la un număr foarte mare în interiorul fondului forestier, sunt convins că aşa pot pot găsi şi ceilalţi. Un urs hrănit de către om nu se mai poate adapta în interiorul fondului forestier pentru că își procură mult mai ușor hrana decât să se urce în copac sau să caute zmeura sau murele și prin relocare urșii (...) nu se adaptează. În momentul de faţă, eu spun că şi oamenii contribuie la venirea ursului în intravilan”, a conchis sursa menționată.
În ultima perioadă, mai mulți urși s-au apropiat foarte mult de casele oamenilor. De asemenea, în mediul online au circulat fimulețe în care diverse persoane se fotografiau cu animalul sălbatic sau îi dădeau de mâncare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau