Moldova întră în vizorul Rusiei: 'Regimul care s-a instalat la Chișinău calcă pe urmele regimului de la Kiev' - Serghei Lavrov
Dimensiune font:
Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a lansat atacuri fără precedent la adresa conducerii românești de la Chișinău pe care a acuzat-o că vrea să unească Molodva cu România.
Reluarea lucrărilor în formatul de negocieri "5+2" privind reglementarea transnistreană va permite continuarea căutării unor soluții reciproc acceptabile, cu păstrarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, însă conducerea română de la Chișinău încearcă să distrugă definitiv acest instrument.
Acest lucru a fost declarat de ministrul rus de externe Serghei Lavrov la un forum diplomatic din Antalya.
„Se vrea anexarea Moldovei la România! Folosesc metoda Ucrainei” - Serghei Lavrov
"Am făcut apel la regimul de la Chișinău, condus de cetățeni români care nu ascund faptul că vor să anexeze Republica Moldova la România, pentru ca acest regim să nu mai blocheze procesul de negociere", a spus el.
Conducerea transnistreană vorbește de mult timp despre acest lucru: formatul "5+2" a permis luarea în considerare a intereselor transnistrenilor în contextul păstrării integrității teritoriale a Republicii Moldova. Tocmai reluarea acestui format este cea pe care o solicită Transnistria, în timp ce conducerea română de la Chișinău încearcă să distrugă definitiv acest format".
De asemenea, ministrul de externe a atras atenția asupra faptului că "regimul care s-a instalat la Chișinău calcă pe urmele regimului de la Kiev, anulează tot ce este rusesc, discriminează limba rusă în toate sferele, iar împreună cu ucrainenii organizează și presiuni economice serioase asupra Transnistriei".
Ce vrea Transnistria?
Congresul convocat la Tiraspol a votat miercuri o rezoluţie în care susţine teza suveranităţii regiunii şi cere ajutor în acest sens, de la Moscova şi de la forurile internaţionale, inclusiv de la Uniunea Europeană, potrivit textului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau