Narativul dezinformării rusești în cazul barajului prăbușit în Nova Kahovka, de la tacticile ISIS la genocidul rusofonilor (Veridica.ro)
Dimensiune font:
Barajul din Nova Kahovka a fost distrus folosind tactici predate ISIS de Occident, scrie presa pro-Kremlin, care face apel și la alte narațiuni false promovate anterior, cum ar fi cele privind intenția Ucrainei de a declanșa un genocid al rusofonilor sau natura „teroristă” a statului ucrainean, transmite Veridica. Pe de altă parte, au fost lansate și narațiuni care se contrazic una cu alta – ucrainenii au distrus barajul ca să își poată lansa ofensiva vs. ucrainenii au distrus barajul pentru a preveni o ofensivă rusă.
Ucraina se răzbună pe rusofonii care au obținut cetățenia rusă
Inundații mari în regiunea Herson, cauzate de bombardarea de către Forțele Armate ale Ucrainei a barajului din Nova Kahovka, scrie publicația Ukraina.ru, care aparține trustului guvernamental de presă Russia Today. Potrivit jurnaliștilor de la Moscova, consecințele atacului realizat de Kiev asupra unui obiectiv non-militar sunt catastrofale, iar Comisia Federală de Anchetă cercetează cazul.
Distrugerea barajului a fost numită de presa guvernamentală rusă „un atac terorist”, „o crimă” comisă de autoritățile ucrainene coordonate de Occident. Trustul Russia Today l-a citat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, care a declarat că atacul Ucrainei asupra barajului este o recunoaștere a imposibilității de a avansa spre sud în cadrul contraofensivei ucrainene. „Fără să atingă vreun obiectiv militar, armata ucraineană vrea să-și elibereze forțele defensive din direcția Herson în direcția ofensivei”, a afirmat Șoigu.
Analistul politic rus Andrei Suzdalțev a propus o altă narațiune, potrivit căreia Ucraina a bombardat barajul pentru că se teme de o ofensivă a Rusiei în direcția Herson. De frica unui atac masiv din partea Rusiei, care ar putea prelua controlul asupra acelor teritorii, Kievul a recurs la bombardarea barajului, a explicat politologul rus. Narațiunea contrazice în mod flagrant realitatea, dat fiind că rușii sunt cei care au fost forțați să se retragă în regiunea Herson dincolo de Nipru, în urma unei contra-ofensive ucrainene din toamna anului trecut, iar în ultima perioadă forțele Moscovei și-au fortificat pozițiile de-a lungul întregului front pentru a putea respinge preconizata ofensivă masivă a Ucrainei; mai mult, după eșecul ofensivei sale de iarnă din Donbass, Rusia pare incapabilă să lanseze atacuri ample, cu atât mai puțin unele complexe care ar presupune traversarea unui râu larg ca Niprul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau