Natalia Intotero, deputat PSD: 'Vă invit să fim responsabili atunci când vorbim despre autonomia Ţinutului Secuiesc!'
Dimensiune font:
Plenul Camerei Deputaţilor a respins, ieri, într-o şedinţă de plen în regim hibrid, cele trei iniţiative legislative ale unor deputați afiliați grupului UDMR, privind autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală a comunităţii maghiare din România. Două iniţiative au fost respinse cu 260 de voturi pentru, 16 contra şi o abţinere, iar o iniţiativă cu 255 de voturi pentru, 15 împotrivă şi o abţinere.
„România este stat național suveran, independent, UNITAR și INDIVIZIBIL. Orice inițiativă privind autonomia Ținutului Secuiesc trebuie eliminată din procedura legislativă cu maximă celeritate. Iar acest lucru l-am demonstrat azi prin votul covârșitor de respingere pe care l-am dat în plenul Camerei Deputaților la cele trei proiecte de lege depuse de doi colegi deputați, afiliați grupului UDMR.
Mă bucur că Parlamentul a înțeles perfect justețea demersului inițiat de către premierul României, Marcel Ciolacu care a solicitat convocarea de urgență a unui plen, astfel încât aceste proiecte legislative să primească votul final din partea Camerei Deputaților.
Autonomia Ținutului Secuiesc este contrară legii supreme și deci nu poate fi considerată o expresie a democrației. Așa cum spunea și premierul Marcel Ciolacu, astfel de propuneri legislative izolate, care vizează autonomia Ținutului Secuiesc sau autonomia culturală pe criterii etnice, nu au ce căuta într-un stat democratic”, a declarat Natalia-Elena Intotero, deputat PSD și ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„Îmi exprim convingerea că și colegii mei, senatori să dea un vot de blam acestor inițiative, întrucât Camera Deputaţilor a fost prima Cameră sesizată, votul decizional fiind în Senat”, a mai declarat Natalia-Elena Intotero.
De asemenea, deputatul PSD, Natalia-Elena Intotero a salutat decizia preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis de a demara o consultare amplă în Parlament pentru a identifica mecanismele statutare, procedurale, astfel încât procedurile neconstituţionale să nu poată fi înregistrate la Camera Deputaţilor.
„Vă invit să fim responsabili atunci când vorbim despre autonomia Ţinutului Secuiesc!”, mai afirmă Natalia Intotero.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau