Opinie: Rușinea și strategia tăcerii. E nevoie de o demisie?

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a lăsat România să se facă de râs și l-a tras în această spirală rușinoasă și pe șeful statului.

Au intrat în hibernare MApN, SRI, MAI?

Militarii români care pretind că monitorizează frontiera externă a NATO nu au văzut când au căzut bucăți de dronă sau, poate, chiar drone întregi pe teritoriul țării. E adevărat că brațele Dunării fac curbe ciudate în Deltă, dar incapacitatea României de a observa că inamicul poate arunca artificii sau chiar arme în curtea noastră fără să vedem sugerează că există o breșă serioasă de securitate chiar la granița de Est a NATO. La sfârșitul săptămânii trecute, după noi bombardamente asupra porturilor dunărene ucrainene, Kievul a declarat că cel puțin bucăți de drone au lovit spațiul românesc. Imediat oficialii români au negat, probabil mai mult din reflex, decât pe baza unor informații clare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat azi că nu există date care să indice „un atac intenționat al Rusiei”, după ce a fost întrebat despre rămășițele care ar putea aparține unei drone rusești și care au fost găsite în urmă cu o zi în România. Chiar și așa, Ministerul Apărării de la București nu are nicio scuză că nu a văzut nimic suspect în timpul bombardamentelor rusești asupra porturilor ucrainene aflate foarte aproape de frontiera cu România.

Ceea ce este însă și mai greu de înțeles e faptul că oficialii români au negat cu multă hotărâre informațiile venite de la Kiev, de unde au primit inclusiv fotografii cu bucăți din drona rusească dezmembrată.

Oare ministrul Apărării a negat imediat după incident înainte ca subalternii săi să verifice? Apoi a revenit și a negat din nou cu și mai multă hotărâre, în ciuda evidențelor pe care se pare că le primise din Ucraina. Practic, ministrul Angel Tîlvăr a lăsat România să se facă de râs și l-a tras în această spirală rușinoasă și pe șeful statului. Nu sunt motive suficiente pentru o demisie?

Adică după ce că nu au văzut în timp real ce se întâmplă, militarii români și șefii lor nici măcar nu au fost curioși să meargă la fața locului să vadă dacă fotografiile ucrainenilor sunt adevărate? Au negat pur și simplu, ca și cum nu le-ar fi păsat ce s-a întâmplat cu adevărat?

Cine mai poate avea încredere în datele legate de război pe care le furnizează oficialii români? E o pierdere de credibilitate atât pe plan intern, cât și în afară. În interior, din cauză că guvernul și președintele refuză să spună în ce fel se implică Bucureștiul în sprijinul Ucrainei, au fost alimentate teoriile conspiraționiste și site-urile care rostogolesc propaganda în favoarea Moscovei. În exterior, lumea se miră de această strategie pe care a mai adoptat-o parțial și Bulgaria, mai ales că restul guvernelor europene, începând cu Albania și până în Suedia, fac declarații periodice despre echipamentele militare pe care le trimit pe frontul ucrainean. Oricum din datele publice ar rezulta că în afară de Ungaria care și-a expus punctul de vedere pacifist și care a avut multe poziții pro-Putin, România contribuie cel mai puțin la efortul de război al Ucrainei.